Home » D:News » Putin afirmă că unele ţări denaturează istoria celui de-al Doilea Război Mondial

Putin afirmă că unele ţări denaturează istoria celui de-al Doilea Război Mondial

Publicat: 22.08.2019
În anumite ţări se observă tentative de a denatura istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în numele unor interese economice şi politice, susţine preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu ocazia inaugurarii unui expoziţii numite "1939. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial".

„Al Doilea Război Mondial a fost un flagel teribil pentru întreaga umanitate, a provocat răni profunde în inimile a milioane de oameni, a lăsat o amprentă asupra destinului generaţiilor”, a afirmat preşedintele rus, citat de agenţia Tass, potrivit Mediafax.

„Din păcate, în anumite ţări sunt încercări de rescrie cauzele celui de-al Doilea Război Mondial în numele unor interese economice şi politice personale, faptele istorice sunt denaturate, în timp ce opinii evident necinstite, concluzii bazate pe ghicit şi speculaţii sunt impuse,” a subliniat liderul de la Kremlin.

„În această privinţă, dovezile originale din acele vremuri şi materialele de arhivă devin excepţional de importante. (…) Ele servesc ca un memento pentru noi şi pentru generaţiile viitoare în privinţa fragilităţii păcii, avertisment în legătură cu lipsa de viziune politică, egoism şi dezbinare în faţa ameninţărilor globale”, a adăugat Vladimir Putin.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile

Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare

O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii

(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare

Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult

Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții

Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?

Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor