Home » D:News » Ce ar putea fi obligaţi să facă turiştii care merg pe litoralul românesc

Ce ar putea fi obligaţi să facă turiştii care merg pe litoralul românesc

Ce ar putea fi obligaţi să facă turiştii care merg pe litoralul românesc
Publicat: 06.05.2020
Turiştii care merg pe litoral ar putea fi testaţi de Covid-19 la intrarea în staţiuni - este o variantă pe care autorităţile constănţene o vor prezenta ministerelor, până la deschiderea sezonului estival.

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a declarat după o întâlnire cu patronatele din turism, că a aflat de problemele cu care se confruntă agenţii economici, din cauza epidemiei. Discuţiile s-au axat pe felul în care se pot relua activităţile turistice din judeţ după relaxarea restricţiilor.

„Este evident pentru toată lumea că nu vom rămâne neafectaţi de această pandemie. Încercarea noastră este de a găsi soluţii pentru a sprijini agenţii economici”, a spus prefectul, adăugând că primii turişti pe litoral vor veni atunci când ordonanţele militare vor prevede acest lucru.

„În urma întâlnirii de astăzi s-au concluzionat câteva propuneri pe care eu le voi înainta ministerelor de resort, inclusiv Ministerului Sănătăţii. Vorbim de o posibilă testare a turiştilor când intră într-o staţiune turistică. O să vedem în ce formă se poate face lucrul acesta”, a spus Niculescu, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă, practic, la intrarea în staţiuni va exista un medic care îi va testa pe turişti, prefectul a răspuns: „Da, cu teste rapide. Sunt mai multe variante în discuţie. Pe lângă aceste măsuri trebuie să vorbim şi de măsuri de relaxare fiscală pentru agenţii din turism”.

Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla în hoteluri şi restaurante, Niculescu a afirmat că se presupune că dacă un turist a intrat într-o staţiune, a fost testat şi nu este purtător de Covid, practic riscul de contaminare este foarte restrâns.

„Sper ca deciziile să fie clare cât mai curând, în aşa fel încât operatorii să îşi poată lua toate măsurile, să nu fie luaţi pe nepregătite”, a adăugat prefectul.

În ce priveşte costul testelor, Niculescu a spus că va fi vorba despre un efort comun şi că a văzut deschidere din partea reprezentanţilor agenţilor economici: „sunt costuri pe care ei şi le asumă”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?