Home » D:News » România primește a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir, după Spania

România primește a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir, după Spania

România primește a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir, după Spania
Publicat: 04.08.2020

România va beneficia de peste 25.000 de flacoane de Veklury, cunoscutul Remdesivir, care vor ajunge în țara noastră în trei tranșe. Primele, care sunt pentru 1.200 de pacienți, vin săptămâna aceasta, în 7 august. România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania.

României îi sunt alocate 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.

Ministerul Sănătății anunță că, în data de 7 august 2020, țării noastre îi vor fi repartizate 6.026 flacoane Remdesivir.

Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1.200 pacienți eligibili, deoarece sunt necesare cinci flacoane/pacient.

„Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania. Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 pacienți eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8.795 flacoane cu care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienți eligibili”, arată MS.

Unde va fi livrat Remdesivir în România

Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.

Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în funcție de numărul de cazuri medii si severe eligibile.

În data de 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.

Comisia Europeană va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle