Home » D:News » Cum se antrenează astronauţii pentru viața din spațiu. NASA a publicat un videoclip spectaculos

Cum se antrenează astronauţii pentru viața din spațiu. NASA a publicat un videoclip spectaculos

Publicat: 05.10.2020

Probabil ţi-ai imaginat măcar o dată cum ar fi să devii astronaut. Ei bine, NASA arată exact prin ce trec persoanele care visează să ajungă în spaţiu.

Astronauţii trebuie să ştie şi să fie capabil să rezolve orice problemă ipotetică.

Ei nu învaţă doar cum să trăiască la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, ci şi cum să facă experimente ştiinţifice în condiţii de microgravitaţie.

Fost colonel în Air Force, Terry Virts are peste 200 de zile în spaţiu şi îţi spune primul obstacol pe care îl au de depăşit astronauţii.

„Când ajungi în spaţiu, deşi ai senzaţia că pici, nu o faci”

„Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le realizezi când ajungi în spaţiu este că deşi ai senzaţia că pici, nu o faci. Poţi să te eliberezi şi pluteşti, nu e nicio problemă. Este un capitol la care trebuie să-ţi antrenezi creierul să conştientizeze”, a declarat Terry Virts, fost astronaut NASA, potrivit Mediafax.

Filmarea publicată de NASA poate fi văzută AICI.

„Un alt lucru pe care trebuie să-l înveţi când ajungi prima dată în spaţiu este cât de puţină forţă este necesară pentru a te mişca. Un alt lucru mişto e că poţi să stai pe tavan”, a mai adăugat Virts.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare

O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii

(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare

Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult

Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții

Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?

Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul