Home » D:News » 3 activități educative pentru copii, de făcut de acasă

3 activități educative pentru copii, de făcut de acasă

3 activități educative pentru copii, de făcut de acasă
Credit foto: Pexels
Publicat: 01.12.2020

Pe masură ce vremea se răcește, iar ieșirile în parc sau la joacă, afară, sunt tot mai rare și mai scurte, copiii petrec foarte mult timp în casă și de multe ori se plictisesc, pentru că jocurile, jucăriile sau desenele animate sunt aceleași și le stârnesc din ce în ce mai puțin interes. Astfel, este foarte important să găsești câteva activități care să-i atragă atenția copilului tău și, în același timp, să aibă un câștig în plan educațional din aceste preocupări.

Stabilește-i copilului o rutină zilnică, iar aceasta să includă, pe lângă preocupările legate de școală, joacă – care este foarte importantă pentru relaxare – și o activitate din care să învețe lucruri noi.

Există foarte multe activități educative pe care poți să le introduci în programul zilnic al copilului tău, însă noi îți propunem trei cu care poți să-i ocupi timpul într-un mod distractiv și util.

Cursuri de engleză

Copiii sunt foarte atrași de ideea de a comunica într-o limbă străină și, în plus, au abilitatea de a asimila cunoștințe în această direcție foarte repede. Limba engleză este prima opțiune atunci când vine vorba de învățarea unei limbi străine. Cei mai mulți copii o au în programa școlară încă din primii ani de școală, însă timpul acordat acestei materii este limitat. Așa că este o idee foarte bună să îl înscrii la cursuri de engleză, care îl vor ajuta să acumuleze mai multe cunoștințe într-un timp scurt. Copiii vor fi relaxați la aceste cursuri, pentru că vor fi feriți de presiunea notelor, astfel că vor avea o atitudine favorabilă faţă de această materie şi faţă de învăţare în general. Poți alege varinta online, detaliată în acest ghid.

Faceți experimente științifice împreună

Copiii sunt fascinați de experimente chimice sau fizice, pentru că efectele sau reacțiile au efecte total neașteptate pentru ei. Poți să faci experimente cu diverse materiale, obiecte sau soluții pe care le ai deja în casă și pe care le utilizezi în viața de zi cu zi, fără să fiți expuși vreunui pericol. Există tot felul de experimente precum „oul din sticlă”, „tornadă într-un pahar” sau „vulcanul care erupe”, foarte simple, dar cu efecte imprevizibile, iar copilul tău va fi cucerit. Cel mai important este că pe lângă faptul că se va distra, va învăța cu plăcere multe lucruri. Există cărți în care sunt explicate o mulțime de experimente pe care le poți face acasă cu copilul, dar le poți găsi și pe internet.

Obișnuiește-l să citească

Cititul este, fără îndoială, o activitate care îi va îmbogăți cunoștințele copilului tău și îi va dezvolta abilitățile de comunicare. Obișnuiește-l cu cărțile încă din perioada în care învață alfabetului. Mai întâi citește-i tu, iar apoi citiți împreună, după care lasă-l să facă asta singur. Este foarte important să alegi cărți specifice vârstei pe care o are, iar dacă acestea sunt ilustrate este și mai bine – va fi o activitate care îl va captiva și încânta. Stabilește-i un program zilnic de citit, iar apoi roagă-l să-ți povestească și ție ce a aflat și arată-ți încântarea, pentru că asta îl va motiva și mai mult să se „împrietenească” cu cărțile. Pe măsură ce trece timpul, cititul va deveni o obișnuință și o activitate din ce în ce mai interesantă, pentru că va descoperi în cărți lumi noi și povești captivante.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
România, într-un coșmar strategic și militar
România, într-un coșmar strategic și militar
Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești
Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum