Home » D:News » Vladimir Putin a avertizat, la Davos, asupra instabilităţii internaţionale şi efectelor pandemiei

Vladimir Putin a avertizat, la Davos, asupra instabilităţii internaţionale şi efectelor pandemiei

Vladimir Putin a avertizat, la Davos, asupra instabilităţii internaţionale şi efectelor pandemiei
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28.01.2021

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat miercuri, în discursul rostit la un eveniment organizat de Forumul Economic Mondial, pentru consolidarea instituţiilor internaţionale, avertizând asupra amplificării conflictelor şi asupra efectelor negative ale crizei pandemiei asupra economiei globale.

Vladimir Putin a declarat că decizia prelungirii Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (Noul START) este „pasul corect”. Însă conflictele se multiplică, iar situaţia „ar putea evolua în mod imprevizibil şi necontrolabil dacă stăm pasivi şi nu facem nimic”, a afirmat Vladimir Putin în discursul rostit miercuri la evenimentul „Agenda Davos”, organizat prin videoconferinţă de Forumul Economic Mondial, în perspectiva Reuniunii Speciale Anuale, care anul acesta se va desfăşura în Singapore, în perioada 25-28 mai.

În 2022, Reuniunea Specială Anuală a Forumului Economic Mondial va reveni la Davos (Elveţia).

„Trebuie să consolidăm şi să dezvoltăm instituţiile universale”

Vladimir Putin a avertizat că situaţia actuală este comparabilă cu cea din anii 1930 din punctul de vedere al provocărilor internaţionale, al inegalităţilor sociale şi ascensiunii mişcărilor extremiste. „Unii experţi compară actuala situaţie cu cea de la sfârşitul anilor 1920 şi începutul anilor 1930. Putem fi de acord sau nu cu aceste opinii, dar sunt anumite paralele care pot fi făcute asupra amplorii şi provocărilor sistemice (…)”, a afirmat Vladimir Putin, potrivit site-ului evenimentului.

Preşedintele Rusiei a pledat pentru consolidarea rolului instituţiilor internaţionale. „Trebuie să consolidăm şi să dezvoltăm instituţiile universale care au responsabilităţi pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii în lume; de asemenea, sunt necesare reguli de comportament în economia globală şi în relaţiile comerciale”, a subliniat Vladimir Putin, conform agenţiei Tass.

„Relansarea post-pandemie este problematică”

Liderul de la Kremlin a avertizat asupra efectelor crizei pandemiei. „Relansarea post-pandemie este problematică. În urmă cu 20-30 de ani, problema putea fi soluţionată prin politici de stimulare economică, însă acum aceste mecanisme şi-au atins limitele şi nu funcţionează”, a atras atenţia Vladimir Putin, potrivit Mediafax.

Intensificarea programelor de creditare devine „practic imposibilă, în timp ce programele de relaxare cantitativă nu fac decât să amplifice valoarea activelor financiare, generând stratificare socială”, a argumentat Vladimir Putin.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer