Home » D:News » Care sunt sursele principale de producere a energiei în România

Care sunt sursele principale de producere a energiei în România

Publicat: 30.03.2021

O premieră a avut loc în sistemul energetic, cărbunii au ieșit din podiumul producătorilor. Gazul a intrat în topul primelor trei surse de producţie a energiei din România, iar verzii vin puternic din urmă, având cele mai mari şanse de creştere pe termen lung.

Cărbunii au livrat anul trecut 16,5% din energia României, situaţie fără precedent în contextul în care marile termocentrale din bazinul Olteniei mereu se situau la peste 20% din mixul energetic.

Totodată, potrivit datelor din raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), energia verde a avut anul trecut o contribuţie de 15,4% în mixul energetic local, cea mai mare parte fiind asigurată la eoliene, având toate şansele ca anul acesta să depăşească producţia pe cărbune.

Cărbunii au condus mult timp topul producătorilor de energie

Mai mult, după ani de zile în care cărbunii au fost mereu pe podiumul producătorilor de energie, anul acesta este primul în care marile centrale părăsesc clasa­men­tul, potrivit Mediafax. Astfel, gazul a devenit a treia forţă în sistemul ener­getic local, cu o pondere de 18,17%, după hidro, cu 29% şi nuclear, cu aproape 21%.

Situaţia reflectă schimbarea majoră prin care trece sistemul energetic local şi cel mai probabil va fi urmată de o reducere constantă a ponderii cărbunilor pe termen lung concomitent cu creşterea produceţiei de energie verde şi a celei pe gaz.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă