Home » D:News » Statele Unite vor o soluție „diplomatică” a crizei dintre Rusia și Ucraina

Statele Unite vor o soluție „diplomatică” a crizei dintre Rusia și Ucraina

Statele Unite vor o soluție „diplomatică” a crizei dintre Rusia și Ucraina
Foto: Shutterstock
Publicat: 19.01.2022

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a pledat, în cursul unei conversaţii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru găsirea unei soluţii „diplomatice” la criza din Ucraina şi a reafirmat angajamentul SUA în favoarea suveranităţii acestei ţări.

„Secretarul de Stat a evidenţiat importanţa unei direcţii diplomatice pentru reducerea tensiunilor generate de acumularea profund îngrijorătoare a trupelor ruse în interiorul şi în jurul Ucrainei”, a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de cotidianul Le Figaro.

„Secretarul de Stat a reafirmat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de suveranitatea Ucrainei şi faţă de integritatea teritorială a acestei ţări, subliniind că orice discuţie despre securitatea europeană trebuie să includă aliaţii din cadrul NATO şi partenerii europeni, inclusiv Ucraina”, a adăugat Ned Price.

Va exista o rezolvare a crizei dintre Rusia și Ucraina?

Antony Blinken a discutat prin telefon cu Serghei Lavrov înainte a a efectua marţi o vizită în Ucraina.

Rusia este acuzată că a mobilizat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie. Rusia susţine că nu pregăteşte niciun atac, denunţând însă intensificarea activităţilor militare NATO şi intenţiile de extindere spre est. Rusia solicită garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice.
Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia