Cum va fi vremea în luna mai? Meteorologii au anunțat la ce temperaturi să ne așteptăm

27 04. 2022, 02:00
Sursa foto: Pixabay

Meteorologii au anunțat că în partea a doua a lunii mai va fi cald, iar temperaturile vor trece peste mediile normale ale perioadei. Până atunci, valorile termice vor fi mai coborâte și este posibil să plouă în toată țara.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 25 aprilie– 02 mai, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice.

În săptămâna 02– 09 mai, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.

Temperaturile medii, în jurul celor normale pentru această perioadă

În săptămâna 09-16 mai, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele intracarpatice și la munte.

În săptămâna 16-23 mai, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului, au precizat cei de la ANM.