Elon Musk, amenințat de Dmitri Rogozin. Cum a răspuns cel mai bogat om din lume?

10 05. 2022, 09:00

Elon Musk a reacționat la o posibilă amenințare făcută de șeful agenției spațiale rusești Roscosmos, scriind urmăritorilor săi că, „dacă dispar în circumstanțe misterioase, mi-a părut bine să vă cunosc”.

Relația dintre miliardar și Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, s-a răcit în urma invaziei forțelor ruse în Ucraina, dar și a deciziei lui Musk de a redirecționa sateliți Starlink în sprijinul țării profund devastate.

În luna martie, Musk l-a provocat pe președintele Rusiei la luptă, „miza” fiind Ucraina, iar Rogozin a răspuns cu un citat din „Povestea preotului și a lucrătoarei sale Balda”, de Aleksandr Pușkin.

„Tu, mic diavol, ești încă tânăr,/ Concurează cu mine slab;/ Ar fi doar o pierdere de timp./ Înfrânge-mi fratele mai întâi.”, scria la acea vreme Rogozin.

„Iar pentru asta, Elon, vei fi tras la răspundere”

În ultimele sale comentarii adresate lui Musk, Rogozin l-a acuzat pe cel mai bogat om din lume că susține naziștii din Ucraina, o afirmație repetată de Rusia în ultimele luni pentru a-și justifica invazia.

„Din mărturia comandantului capturat al brigăzii marine a 36-a a Forțelor Armate ale Ucrainei, colonelul Dmitry Kormyankov, a reieșit că terminalele de Internet ale companiei de sateliți Starlink a lui Elon Musk au fost livrate militanților din batalionul nazist Azov și marinarilor ucraineni din Mariupol cu ajutorul elicopterelor militare”, a scris șeful Roscosmos pe o rețea de socializare.

„Astfel, Elon Musk este implicat în sprijinirea forțelor fasciste din Ucraina cu comunicații militare. Iar pentru asta, Elon, vei fi tras la răspundere ca un adult, indiferent de cât de mult te comporți tu ca un păcălici”, a adăugat Rogozin.

Mama lui Elon Musk nu a fost deloc impresionată

Reacționând la aparenta amenințare, Musk a scris simplu că „termenul nazist nu înseamnă ceea ce pari tu să crezi că înseamnă”, potrivit IFL Science.

Într-un alt mesaj, Musk a glumit cu privire la moartea sa „în circumstanțe misterioase”, o soartă de care par să aibă parte multe persoane care se opun președintelui rus Vladimir Putin.

Mama lui Elon Musk, însă, nu a fost deloc impresionată de gluma fiului său, scriind că „nu este deloc amuzant”. Musk i-a răspuns cu mesajul „Scuze! O să fac tot ce pot să rămân în viață!”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Dmitri Rogozin nu și-a dorit niciodată să conducă programul spațial rus, spune un fost oficial NASA

Ceartă extraordinară între Dimitri Rogozin și unul dintre cei mai cunoscuți astronauți ai NASA

Elon Musk a spus că sistemul de transport futurist Hyperloop ar putea trece în subteran

Cine este Elon Musk și de ce este atât de faimos?