În ce țară ar putea ca folosirea cash-ului să devină drept constituțional?

05 08. 2023, 02:00
Foto: Shutterstock

Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a declarat presei locale, că dorește ca dreptul de a folosi numerar să fie consacrat în Constituție. Ideea este promovată de ani de zile de Partidul Libertății, de extremă dreapta.

„Problema banilor lichizi este foarte importantă pentru oameni. Este important pentru mine ca banii lichizi să fie înscriși în constituție”, a declarat Nehammer pentru presa austriacă, potrivit Reuters.

El i-a cerut ministrului de finanțe Magnus Brunner să elaboreze o propunere înainte de o întâlnire cu băncile în septembrie, a adăugat APA.

Unde ar putea folosirea cash-ului să devină drept constituțional?

Austriecii se numără printre cei mai mari utilizatori de numerar din zona euro. De altfel, în unele restaurante și cafenele nu se acceptă plata cu cardul.

În ciuda asigurărilor repetate ale Băncii Naționale a Austriei că nu există planuri de eliminare a numerarului, FPO a susținut că dreptul de a folosi numerar este în pericol.

O majoritate de două treimi este necesară în parlament pentru a schimba constituția. Împreună, FPO și conservatorii controlează doar aproximativ 55% din locurile din camera inferioară.

Majoritatea sondajelor de opinie arată că Partidul Libertății (FPO), care este anti-imigrație, este pe primul loc, cu un avans clar față de social-democrații din opoziție și conservatorii lui Nehammer, care se află într-o coaliție cu Verzii de stânga. Actualul parlament își va încheia mandatul în toamna anului viitor.