Dan Puric, despre „Fenomenul Pitești”: „Nimeni nu-și cere scuze, pentru atrocități, pentru familii distruse”

16 01. 2024, 13:30

This browser does not support the video element.

Marele actor Dan Puric, invitatul lui Adrian Artene la podcastul „Altceva” de „Ziua Culturii Naționale”, a vorbit despre Eminescu, limba română și Dumnezeu, dar nu numai. Actorul a amintit și despre „Fenomenul Pitești”, una dintre „rănile din existența noastră”.

„Pe de altă parte, cât a fost de crud Fenomenul Pitești… ne-a lăsat speranța că nimic nu ne va clinti. Dacă acolo nu s-au clintit ființe… ce poate să existe de o cruzime mai mare decât a existat la Fenomenul Pitești?”, a întrebat Adrian Artene, realizatorul podcastului „Altceva”.

„Tu știi ce-a fost acolo? Am o cărticică acasă… Scrisori de la ITSETIP. Era Pitești scris invers, că ei învățaseră să scrie invers, ca să nu-i prindă. A fost ceva, cum să zic, satanic. (…) S-a studiat foarte mult la Moscova, cum să-i distrugă.(…) Nimeni nu-și cere scuze, pentru atrocități, pentru familii distruse, pentru destine distruse.(…) Cine ne asigură demnitatea creștină, dacă nu martirii noștri și suntem atât de aproape de ei?! Gândește-te că mulți au murit acum, de curând, cei care au mai supraviețuit din închisori”, a răspuns Dan Puric.

„Îmi mărturisea regizorul Toma Enache, cel care a realizat filmul despre Fenomenul Pitești, că au filmat acolo și că… boceau pereții”, a intervenit, emoționant, Adrian Artene.

„Gândește-te că Eminescu a murit asasinat, n-a murit nebun”

„Ce expresie! Pe mine m-a chemat cineva într-un subsol, aici, prin București, că vrea să facă teatru și am zis… Nu pot, simt ceva aici!. Și după aceea am aflat că a fost beciul Securității, unde-i băteau. Gândește-te că Eminescu a murit asasinat, n-a murit nebun. Ăștia, vezi, acum, îl omoară ei… Vă spunem noi cum a murit. Marile valori, în România, au fost asasinate. De-aia ți-am zis că Eminescu și-a asumat această Golgotă. Total și-a asumat. (…) Știi ce scria în testamentul lui Avram Iancu? „Îmi doresc ca acest popor să fie fericit”. N-a zis că își dorește să plece în Dubai, să aibă vile. Iar Eminescu… Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii fac hărți şi împărații războaie de care bietul de el habar n-are. Zici că a scris-o ieri. Iubesc acest popor bun, blând, milos! N-a zis… acest popor corupt, jegos, plin de lichele”, a completat actorul Dan Puric.

Ediție specială „Altceva cu Adrian Artene” de „Ziua Culturii Naționale”

Omul de cultură Dan Puric a fost invitatul lui Adrian Artene, într-o ediție specială a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, care va a avut premiera sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 19:00, pe canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”.

15 ianuarie, ziua în care, în 1850, se năștea Mihai Eminescu, a devenit, începând cu anul 2011, Ziua Culturii Naționale. În perfect acord cu momentul și cu menirea sa, „Altceva cu Adrian Artene” marchează „Ziua Culturii Naționale” cu o discuție „GREA” cu IMENSUL Dan Puric. O discuție care, desigur, se află la mâna și inspirația celui despre care putem spune, negreșit, că este unul dintre cei mai puternici ambasadori ai culturii românești.

„Este o plăcere să stau de vorbă cu Dan Puric căruia i-am propus să ne bucurăm dialogând despre esența culturii din România, iar Maestrul a acceptat și îi mulțumesc nespus pentru acest lucru. Așadar, sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 19:00, privitorii „Altceva” vor avea ocazia să participe alături de noi la o poveste despre poporul român, despre omenie, despre omul liber, dar și despre puterea credinței. Desigur, invitatul meu a vorbit cu respect despre valorile culturale, despre Mihai Eminescu, Petre Țuțea sau Mircea Eliade. Te invit să urmărești o ediție specială ALTCEVA, ediție în care mi-am dorit să punctez cum se cuvine Ziua Culturii Naționale!”, a spus realizatorul podcastului, Adrian Artene.

Dan Puric, un invitat mai mult decât potrivit, având în vedere multitudinea de premii naționale și internaționale pe care respectatul actor, eseist, autor și regizor de teatru le-a obținut de-a lungul timpului, grație activității sale culturale.

Episodul integral al podcastului „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit mai jos, dar și pe canalul oficial de YouTube:

CONȚINUTUL MARCA „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE” POATE FI URMĂRIT INTEGRAL PE URMĂTOARELE CANALE: