Cât controlează statul român din producţia națională de energie?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Peste 70% din producţia de energie din România este controlată de statul român prin intermediul companiilor sale strategice, arată datele anuale pentru 2023 publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), scrie Ziarul Financiar.

Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, toate companii deţinute majoritar de Ministerul Energiei, au acoperit în 2023 peste 64% din producţia de energie la nivel naţional. Al patrulea producător de energie ca şi cotă de piaţă este OMV Petrom, companie deţinută majoritar de OMV (Austria), dar unde statul român mai deţine 20% din acţiuni. Prin intermediul centralei de la Brazi, un grup de 860 MW pe gaz, OMV Petrom deţine o pondere de 9,7% în producţia de energie a României.

Restul producătorilor de energie sunt companii străine, mai ales investitori în producţia de energie eoliană. Astfel, EDPR (Portugalia) sau PPC (Grecia) deţin mai multe proiecte de producere a energiei, dar ponderea fiecăruia nu depăşeşte 5% în producţia naţională de energie.

România a alunecat pe poziţia de importator de energie

Pe tip de resurse, energia hidro este cea mai puternică prezenţă din sectorul local de producţie, cu o pondere de 33,47%. Aceasta este urmată de energie nucleară cu 19,36%, gazul cu 16,81% şi energia eoliană cu 14,13%.

Investiţiile în producţia de energie au fost neglijate complet în ultimii 35 de ani, acesta fiind principalul motiv pentru care România a alunecat pe poziţia de importator de energie.

Punerea în funcţiune a Unităţii 1 de la Cernavodă în 1996, apoi a celui de-al doilea reactor din 2007, perioada 2009-2014 marcată de primul val de energie verde şi începerea celui de-al doilea val de regenerabile, din 2022 încoace, cu prosumatorii vedete, sunt cele mai importante momente din ultimii 30 de ani privind punerile în funcţiune de proiecte de producere a energiei. Anul viitor însă, pornind strict de la anunţurile oficiale de puneri în funcţiune şi de la datele ANRE privind proiectele foarte avansate de energie verde, România ar putea vedea 2.854 MW noi. Cu această capacitate, 2025 devine cel mai bun an pentru puneri în funcţiune din ultimii 30 de ani.

România a trecut prin primul ei val de ener­gie verde

Potrivit informaţiilor transmise de ANRE la solicitarea ZF, la înce­pu­tul lunii octombrie pe plan lo­cal erau 1.153 de proiecte cu avize tehnice de racordare în ter­men de valabilitate, cu o putere uriaşă: 52.778 MW. Dacă o primă privire la numărul pro­iectelor care au ATR ar putea oferi o ima­gine idilică asupra pieţei de energie, în rea­litate proiectele care contează şi care au mari şanse să devină realitate sunt cele care au ajuns în etape avansate de avizare. Astfel, po­trivit infor­ma­ţiilor transmise de ANRE, la în­ceputul lunii octom­brie 108 proiecte de ener­gie verde, cu o putere mai mare de 1 MW, aveau contrac­tele de racordare înche­iate, autorizaţiile de construire obţinute şi au­to­rizaţiile de înfiinţare emise de ANRE. În total, aceste proiecte au o capacitate totală de 4.168 MW. Mai departe, tot datele ANRE arată că, din aceste proiecte, pentru anul viitor sunt estimate puneri în funcţiune de 2.424 MW de proiecte de energie eoliană şi solară, investiţii cu un grad destul de ridicat de implementare.

Acest nivel este cel mai mare de până acum, chiar şi raportat la punerile în func­ţiu­ne anuale din perioada 2009-2014, atunci când România a trecut prin primul ei val de ener­gie verde la finalul căruia a rămas cu circa 1.400 MW în proiecte de energie solară şi circa 3.000 MW în proiecte de energie eoliană. Peste aceşti 2.424 MW în proiecte de energie solară şi eoliană, cu o capacitate minimă de 1 MW, deci de aici se exclud prosumatorii, va veni şi centrala de la Iernut a Romgaz. Centrala cu o capacitate de 430 MW a demarat în 2016, trebuia să fie gata în 2019, dar abia la jumătatea anului viitor va fi pusă în funcţiune. Dincolo de amânări, finalizarea acestui proiect aduce o gură de oxigen pentru sistemul energetic naţional, forţat la importuri zilnice pentru acoperirea consumului intern de energie.