Home » D:News » Medicii din Iași cer interzicerea petardelor după ce zeci de copii au ajuns la urgențe de sărbători

Medicii din Iași cer interzicerea petardelor după ce zeci de copii au ajuns la urgențe de sărbători

Medicii din Iași cer interzicerea petardelor după ce zeci de copii au ajuns la urgențe de sărbători
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 08.01.2025

Zeci de copii au fost mutilați de petarde la Iași în perioada sărbătorilor. Este vorba de 30 de copii, cu vârste între 7 şi 18 ani. Aceștia s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

„Începând cu data de 24 decembrie până în prezent, în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului nostru s-au înregistrat 30 de pacienți cu leziuni traumatice provocate de explozia petardelor. Vârsta pacienților a fost predominant peste 11 ani până la 18 ani, dar au fost și doi pacienți de șapte și, respectiv opt ani. Pacienții prezentau leziuni de tip arsură, în special la nivelul mâinilor și la nivel cranio-facial, asociat în unel cazuri cu leziuni musculare și osoase. Unii pacienți au avut leziuni foarte grave, leziuni mutilante”, a declarat pentru Europa FM purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, medicul Cătălina Ionescu.

Medicii din Spitalului „Sfânta Maria” afirmă totodată că nu este suficientă mediatizarea acestor situaţii, ci ar trebui ca atât poliţia, cât şi politicienii să adopte măsuri privind interzicerea comercializării petardelor.

Peste 120.000 de persoane au semnat o petiție prin care inițiatorii cer interzicerea totală a comercializării și folosirii petardelor și a artificiilor de către persoanele fizice.

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută ...
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale