Home » D:News » Există sau nu energii misterioase în Munții Bucegi?

Există sau nu energii misterioase în Munții Bucegi?

Există sau nu energii misterioase în Munții Bucegi?
Publicat: 12.05.2025

Generalul Emil Străinu, expert în fenomene aerospațiale și mistere globale, a fost invitatul celui mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. 

Străinu a vorbit, printre altele, și despre conspirațiile care spun că un câmp energetic bizar ar exista în Munții Bucegi. Generalul a menționat că, în anii ’90, a participat la o comisie, organizată pe această temă, la „nivel mai sus decât Guvernul”, unde au fost discutate „lucruri absolut uluitoare”.

„Deci aș vrea să vă spun, în avanpremieră, că în momentul, înainte de anul 2000, când a fost făcută singura comisie, într-adevăr guvernamentală, de fapt la nivel mai sus despre decât guvernul, am participat efectiv acolo la acele lucruri. Am fost trimis pe post de vizor și sunt niște lucruri absolut uluitoare, dar nu poveștile care să spun. Ideea este că această cultură a teoriei conspirației există de când există civilizația umană. Cineva acuma vrea să desființeze conspiratorii, că mie mi-au pus numele de „tatăl conspirației”, a povestit Străinu pentru Adrian Artene.

EPISODUL COMPLET POATE FI URMĂRIT AICI:

CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE:

00:00 – Intro
04:05 – Gen. Emil Străinu demontează TEORIILE CONSPIRAȚIEI
06:05 – „Lumea viitorului va fi formată numai din 7 state uriașe”
10:23 – Este sau nu Donald Trump un președinte-robot?
15:25 – Care ar fi planul așa-zisei „Mari resetări”
19:35 – Au pășit sau nu americanii pe Lună?
28:34 – De ce ar ascunde Vladimir Putin o „înșelătorie” a Statelor Unite
30:30 – „Orașul-secret” din adâncurile Oceanului Pacific
33:25  – Ce altă civilizație a influențat Al Doilea Război Mondial
38:59 – Trump va desecretiza sau nu „Dosarul OZN”?
43:50 – Despre resetarea planetară, proiectul „Blue Beam” și MIB
55:05 – „Am trecut Cercul Polar de cinci ori”
57:25 – Misterul asasinatelor care au zguduit lumea
01:05:20 – De ce ni se interzice adevărul despre OZN
01:11:53 – Puterea brățărilor dacice
01:27:45 – Despre energiile din Bucegi: „Sunt niște lucruri uluitoare!”

ABONEAZĂ-TE la canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități