Home » D:News » Chișinăul va avea un birou al Parlamentului European începând cu această toamnă

Chișinăul va avea un birou al Parlamentului European începând cu această toamnă

Chișinăul va avea un birou al Parlamentului European începând cu această toamnă
Foto: Shutterstock
Publicat: 28.08.2025

Parlamentul European va deschide în această toamnă un birou la Chișinău, la inițiativa lui Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.

Victor Negrescu susține, într-o postare pe Facebook, că alegerile din septembrie reprezintă, de fapt, un nou referendum privind ambiția Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană.

„Republica Moldova se află într-un moment decisiv. Este evident că Federația Rusă nu își dorește ca forțele pro-europene să câștige alegerile din septembrie. Motivul este clar: dacă acest lucru se va întâmpla, drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană devine ireversibil, iar influența Moscovei la Chișinău va dispărea”, susține Negrescu.

El anunță că Parlamentul European va deschide în această toamnă un birou la Chișinău.

„Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a oferit întreg suportul său acestui demers. Biroul va sprijini direct transpunerea legislației europene și va aduce mai aproape Europa de cetățenii moldoveni. Biroul va fi condus de un cetățean român cu experiență, confirmând încă o dată triunghiul sprijinului pentru Republica Moldova: Chișinău – București – Bruxelles. Parlamentul European a fost mereu instituția europeană care a reacționat cel mai rapid în sprijinul cetățenilor moldoveni. Am reușit să creștem prefinanțările, să majorăm granturile și să orientăm fondurile către educația copiilor, sprijinul pentru seniori și scăderea facturilor la energie. În cadrul plenarei din septembrie a legislativului european, vom adopta o rezoluție fără precedent. Un document ferm, unic prin faptul că este adoptat chiar înaintea unor alegeri, care trage un semnal de alarmă privind ingerințele Federației Ruse și reafirmă clar sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, afirmă vicepreședintele PE.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”