Home » D:News » Care sunt orașele din România cu cele mai mari chirii?

Care sunt orașele din România cu cele mai mari chirii?

Care sunt orașele din România cu cele mai mari chirii?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 24.09.2025

Cele mai mari chirii sunt achitate, în general, de chiriașii din Capitală și din Cluj-Napoca, arată un sondaj realizat de Imobiliare.ro. Acesta dezvăluie un decalaj semnificativ între așteptările chiriașilor și realitatea pieței.

Chiriașii își doresc să se mute, în această toamnă, în garsoniere sau apartamente cu două camere și visează să le achite lunar proprietarilor sub 300 de euro. Vechimea imobilelor este mai puțin relevantă, cât timp prețul este bun, dar dacă ar putea să aleagă chiriașii ar prefera o locuință nouă. Tot mai puțini sunt cei care acceptă un compromis pentru a-și reduce cheltuielile, când vine vorba de semnarea unui contract de închiriere, arată rezultatele sondajului.

În prezent se caută cumpărători în cele mai mari nouă orașe din țară – București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Constanța, Iași, Craiova, Oradea, Sibiu – pentru 31.700 de apartamente, circa 46% dintre acestea aflându-se în blocuri noi. Oferta este cu 11% mai scăzută decât în urmă cu doi ani, dar ponderea locuințelor noi în totalul celor disponibile la nivelul pieței este în creștere.

Orașele cu cele mai multe apartamente de închiriat

Cele mai multe apartamente de închiriat sunt disponibile în București, Cluj-Napoca, Timișoara și în Iași. Cele mai mari chirii sunt achitate, în general, de chiriașii din Capitală și din Cluj-Napoca.

„Avem un decalaj semnificativ între așteptările chiriașilor și realitatea pieței când 40% din chiriași caută locuințe setându-și un buget mai mic decât nivelul mediu al pieței, ceea ce duce inevitabil la frustrări și la un proces ineficient de căutare. În acest context, informarea corectă și transparența devin esențiale: atât chiriașii, cât și proprietarii trebuie să își ajusteze așteptările în funcție de realitatea actuală a pieței”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Chiriașii aflați, în momentul de față, în căutarea unei locuințe sunt interesați, în principal, de apartamentele cu două camere. Acestea au cea mai mare proporție în totalul ofertei și pot fi considerate cele mai versatile, atrăgând atât studenții veniți în marile orașe înainte de începerea noului an universitar, cât și tinerii și familiile aflate la început de drum. Garsonierele sunt aproape la fel de căutate în marile orașe, aproximativ 40% dintre cei care au participat la sondaj arătându-și interesul față de acestea.

44% dintre chiriași și-ar dori să plătească lunar mai puțin de 300 de euro

Prețul rămâne în continuare un factor important în alegerea locuinței de închiriat, aproape 60% dintre cei intervievați spunând că vechimea unei locuințe nu este relevantă pentru ei cât timp proprietarul solicită un preț bun. Dintre cei care și-au arătat, însă, o preferință la acest capitol, cei mai mulți au votat în favoarea locuințelor noi, care le oferă confort sporit și dotări moderne. Doar 10% dintre respondenți au declarat că ar prefera să închirieze o locuință veche. Avantajul acestora din urmă vine, de cele mai multe ori, din poziționarea lor mai bună, în zonele centrale ale marilor orașe.

Conform sondajului, 44% dintre chiriași și-ar dori să plătească lunar mai puțin de 300 de euro proprietarului, în timp ce 34% consideră că un buget cuprins între 300-450 euro este unul acceptabil pentru închirierea unei locuințe într-un oraș mare din țară. Aproximativ 15% dintre respondenți sunt dispuși să achite sume cuprinse între 450-600 euro pentru a se muta cu chirie și doar 7% ar achita lunar peste 600 euro pentru a închiria o locuință.

Deși își doresc să achite lunar mai puțin de 300 euro pe chirie, nu sunt mulți cei care și reușesc să facă acest lucru. În Timișoara, Craiova și Sibiu chiria medie pentru o garsonieră este de 300 de euro, dar prețurile cresc considerabil în alte centre urbane majore din țară care sunt și importanți poli universitari.

Care orașe au cele mai mari chirii la ora actuală?

În Iași, de exemplu, un chiriaș are nevoie de 350 euro/lună pentru a închiria o locuință similară, iar în Constanța de 365 euro/lună. Un buget chiar mai mare, de 380 euro/lună, este necesar pentru închirierea unei garsoniere în Brașov. În București și în Cluj-Napoca chiriașii plătesc cele mai mari chirii la ora actuală – 400 euro/lună, respectiv 440 euro/lună.

În cazul apartamentelor cu două camere, și ele extrem de căutate în rândul potențialilor chiriași, bugetul mediu necesar închirierii pornește de la 420-430 euro/lună în Sibiu și în Oradea. În Cluj-Napoca un chiriaș trebuie să se pregătească, în schimb, să achite lunar 600 euro pentru o astfel de locuință, în timp ce în București chiria medie pentru un apartament cu 2 camere ajunge la 619 euro/lună.

Tot mai mulți români înțeleg importanța semnării unui contract de închiriere cu proprietarul. Circa 54% dintre cei chestionați au declarat că nu intenționează să închirieze o locuință fără să semneze un astfel de document care îi poate proteja pe termen lung de potențiale abuzuri venite din partea proprietarului, precum majorarea chiriei peste noapte, evacuarea din locuință fără o notificare prealabilă realizată cu o durată de timp rezonabilă în avans sau refuzul înapoierii garanției.

Există, însă, în continuare persoane care lasă la latitudinea proprietarului semnarea unui contract de închiriere (35%), dar și chiriași dispuși să renunțe la contract (8%), dacă astfel ajung să achite o sumă mai mică de bani la finalul lunii. Doar 3% dintre cei intervievați spun că nu își doresc să aibă un contract de închiriere pentru viitoarea lor locuință.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?