Home » D:News » Câte luni de război mai poate finanța Vladimir Putin în Ucraina?

Câte luni de război mai poate finanța Vladimir Putin în Ucraina?

Câte luni de război mai poate finanța Vladimir Putin în Ucraina?
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10.12.2025

Președintele rus Vladimir Putin dispune de suficienți bani pentru a-și continua „operațiunea militară specială” în Ucraina. Unul dintre cei mai citați specialiști în politica externă a Rusiei a estimat și pentru cât timp ar mai avea Putin bani pentru război.

Aleksandr Gabuev, fost jurnalist la „Kommersant” și unul dintre cei mai citați specialiști în politica externă a Rusiei, a declarat, într-un interviu pentru Handelsblatt, că Moscova mai are bani pentru 12 până la 18 luni de război.

„Sancțiunile suplimentare ar putea scurta această perioadă”, a declarat Gabuev pentru sursa citată.

Gabuev s-a declarat sceptic în privința posibilității ajungerii la un acord de încetare a focului în Ucraina în următoarele săptămâni. „Rusia și președintele Putin continuă să insiste asupra unor cereri foarte ample, de la care nu vor să se retragă”, a spus acesta într-un interviu pentru sursa citată.

De asemenea, expertul a mai subliniat faptul că deși Donald Trump declară public că își dorește încheierea războiului, el nu pune presiune efectivă pe Putin. „De aceea rușii cred că mai au timp și pot amâna în continuare negocierile.” Putin continuă să insiste asupra „cererilor foarte îndrăznețe”, de la care nu vrea să renunțe, mai spune Gabuev.

Pentru ca războiul să devină inaccesibil pentru Putin, Gabuev spune că sancțiunile economice ar trebui înăsprite, iar măsurile punitive adoptate ar trebui aplicate mai strict. De exemplu, China, India sau Emiratele Arabe Unite nu mai au voie să cumpere petrol rusesc fără să fie sancționate sau să eludeze sancțiunile. „Acest lucru trebuie făcut zilnic și în mod foarte consecvent. Până în prezent, acest lucru nu s-a întâmplat în mod suficient”, remarcă expertul.

Carlo Masala, specialist în securitate, temperează însă estimările, într-o discuție cu publicația germană Bild. „Sunt foarte rezervat față de previziunile care avansează termene concrete. Nimeni nu poate spune cu acuratețe ce resurse financiare și politice mai are Rusia – sau cât este dispusă să mobilizeze”.

El amintește că multe elemente rămân netransparente și greu de evaluat din exterior, iar teoriile despre momentul în care „Moscova rămâne fără bani” pot fi înșelătoare. „Încetarea războiului depinde de factori „pe care noi, din exterior, îi putem evalua doar în mod inadecvat”, a spus el.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...