Istoria Teatrului ca istorie a paradigmelor culturale

Paradigmele culturale definesc o manieră sau alta de raportare, într-un moment determinat, la lume, la celălalt, la sine, la propriile gânduri. Ele, deci, nu ţin de – şi nu sunt limitate la – un singur domeniu, ci operează tot pe-atât la nivelul părţilor pe cât la al ansamblului. Teatrul, ca loc privilegiat al “punerii la vedere”, funcţionează emblematic pentru paradigmele culturale. Aceasta înseamnă că perioadele istorice îşi află, “în mic”, adică în deschiderea scenei, abrevierea propriilor caracteristici culturalmente definitorii. Tipurile umane, aşteptările, proiecţiile imaginarului sunt “lizibile” în structura actului teatral. Astfel, examinând amintita structură, vom avea prilejul de a depista, în mentalul epocilor, anumite articulaţii hotărâtoare în privinţa opţiunilor teoretice specifice respectivelor epoci, a cristalizărilor politicului, a organizării economice, a înclinaţiilor artistice, a “stilurilor” etc.

Mitologia, literatura, filosofia, ştiinţele Greciei antice îşi reflectă esenţa în modul în care se construieşte scena (adică lumea) tragică. Ingeniozitatea renascentistă, pliurile şi transparenţele, pasiunile, contradicţiile, profunzimile şi formalismul, jocul eficienţei şi al gratuităţii marchează structural teatrul unor autori precum Goldoni, Shakespeare sau Molière. Angoasele, fracturile – manifeste ori latente – , descompunerea şi speranţa unei lumi în iminenţa ori în prezenţa schimbării zguduitoare, ca şi intrarea în istoria “mare” a istoriei “mici”, a individului cu meschinăria şi cu măreţia în faţa unei realităţi care îi “fuge de sub picioare”, care îl provoacă doar pentru a-l nega şi care îl neagă doar pentru a-l provoca – toate acestea marchează opera dramaturgică a unor Cehov, Camus, Ionescu, Beckett.
În fine, furiile postbelice, apoi, către noi, graţiile şi aberaţiile deopotrivă ale democraţiei şi ale mondializării, cu logica lor mereu dublă, ducând spre visul cosmic pe un drum ce trece prin nimicul cotidianului – sunt tot atâtea “mişcări” ce se lasă depistate în teatrul contemporan. Rostul estimat al unui asemenea demers rezidă în punerea la dispoziţie a unei perspective complexe nu doar asupra teatrului, ci, în transparenţa sa, şi asupra noastră înşine.
 

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

Temele generale ale celor 10 ateliere:
1. Despre legătura în genere a teatrului cu diferitele paradigme culturale.
2. Teatrul în Grecia Antică. Elemente de lexic tehnic ( “scenă”, “orchestră”, “actor” ş.a.); provenienţă şi semnificaţii mai amplu culturale.
3. Teatrul ca loc privilegiat al “punerii la vedere”. Grecii şi vizibilul.
4. Teatrul în afara scenei. Viaţa ca teatru şi teatrul ca viaţă: între Grecia şi Roma.
5. Teatrul după Renaştere. Acţiunea şi pasiunea pe scenă. Eficienţă, formalism şi ingeniozitate într-o cetate crescândă.
6. Joc şi distanţare; parodie şi pliu. Constante şi deplasări structurale de la Commedia dell’Arte la Goldoni. Racine şi Molière.
7. Hamlet: infinitul într-o coajă de nucă. Despre labirint şi dublură în teatrul lui Shakespeare. Sinteza unei epoci.
8. Degradarea unei paradigme: moartea lui Dumnezeu în livada cu vişini.
9. Concretizări ale neputinţei. Absurdul şi ipostazele sale scenice (Camus, Dürrenmatt, Ionescu, Beckett). Problema intranzitivităţii de la Război la mondializare.
10. O privire de ansamblu: Evoluţia teatrului de la mathesis universalis la Declaraţia universală a drepturilor omului şi de aici la democraţia actuală. Etica infinitesimalului şi estetica Uniunilor (Sovietică, Europeană, a Statelor Americii, a Naţiunilor…).
 
Sebastian Grama este absolvent al Facultatii de Filosofie a Universitatii Bucuresti si detine doctorat in filosofie. Este lector univ. dr. la Facultatea de Filosofie a U.B. Autor de articole si studii de specialitate, precum si de proza scurta si de eseuri literare aparute in diferite reviste (« Viata Romaneasca », « Jurnalul Literar », « Caiete de istoria filosofiei si filosofia culturii », « Revista de Filosofie », « Revue Roumaine de Philosophie », « Origini – Caiete Silvane »).