Home » D:News » „Best of 2008/2009” – cele mai bune fotografii de presa din Romania

„Best of 2008/2009” – cele mai bune fotografii de presa din Romania

Publicat: 07.10.2010
Mediafax Foto, liderul pieţei româneşti de fotografie de presă, lansează luni, 4 octombrie, albumul „Best of 2008/2009” - o selecţie captivantă a celor mai bune imagini realizate de fotojurnaliştii şi colaboratorii Mediafax Foto în decursul ultimilor doi ani.

Volumul, disponibil în Librăriile Cărtureşti din Capitală şi din
ţară, reuneşte fotografii de la evenimente care au ţinut prima
pagină a ziarelor din România, dar şi simple frânturi de
viaţă.

Albumul Mediafax Foto dezvaluie o retrospectivă cuprinzătoare a
celor mai reuşite fotografii de presă din 2008 şi 2009. Pe lângă
cele 50 de imagini expuse pe Calea Victoriei în luna iunie şi la
Uranus 144 în iulie, albumul include alte 150 de fotografii,
reproduse la o calitate grafică excepţională.

„Ca şi în anii trecuţi, albumul îşi propune să atragă atenţia atât
editorilor, cât şi publicului din România asupra fotografiei
documentare, prezentând o parte dintre cele mai bune imagini
realizate de fotografii noştri”, spune Mihai Vasile, editor-şef
Mediafax Foto.

Fotografiile de eveniment sunt completate de 12 serii de imagini,
realizate, printre altele, la Chişinău în timpul revoltei din
aprilie 2009, în Kosovo în momentul proclamării independenţei
provinciei faţă de Serbia, în sate din Zimbabwe, precum şi într-un
complex pentru copii orfani sau abandonaţi din Pune, nordul Indiei,
una dintre cele mai sărace regiuni de pe glob.

Alte serii de imagini aduc în atenţie viaţa într-una dintre
ultimele colonii de leproşi din Europa, un obicei inedit din zona
Sibiului, culisele unui festival internaţional de circ şi un
Revelion prin ochii medicilor şi asistentelor de gardă la Serviciul
de Ambulanţă.

„Coperta este o imagine de Andrei Pungovschi, de la începutul
anului 2009, când tabăra improvizată de muncitori chinezi în faţa
Ambasadei Chinei din Bucureşti constituia unul dintre primele
efecte vizibile ale crizei din România. Am ales această fotografie
pentru estetica şi încărcătura sa emoţională, dar şi pentru
semnificaţia socială şi economică”, spune Mihai Vasile, editor-şef
Mediafax Foto.

Atât expoziţia în aer liber, cât şi albumul premium se înscriu în
conceptul „Best of…”, lansat în 2007 şi constând într-o serie de
evenimente prin care Mediafax Foto prezintă cele mai bune
fotografii din anul anterior.

Ediţia de anul acesta a albumului – „Mediafax Foto – Best of
2008/2009” – se găseşte în Librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi
din ţară, la preţul de 89,9 lei.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor