Home » D:News » Cei mai ascuţiţi dinţi din istorie: de 10 ori mai subţiri decât un fir de păr

Cei mai ascuţiţi dinţi din istorie: de 10 ori mai subţiri decât un fir de păr

Cei mai ascuţiţi dinţi din istorie: de 10 ori mai subţiri decât un fir de păr
Publicat: 16.03.2012
Titlul de „animalul cu cei mai ascuţiţi dinţi” a fost câştigat de posesorul unor fălci invizibile pentru ochiul uman.

Dinţii, cu o grosime de numai o zecime din grosimea unui fir de păr uman, au aparţinut unui mic animal asemănător străvechi,ca aspect cu anghila (deşi nu era un vertebrat, ci un chordat, având un notocord sau coardă dorsală în locul unei adevărate coloane vertebrale, osoase).

Specia cercetată în cadrul acestui studiu a fost denumită Wurmiella excavata şi aparţinea unui grup de vieţuitoare cunoscute sub numele de conodonte.

Această specie a dispărut acum 200 de milioane de ani, adică atunci când dinozaurii au început să „domnească” pe Pământ.

Animalul avea o lungime de aproximativ 5 centimetri. Curios este faptul că aceste conodonte supravieţuiau şi se hrăneau chiar dacă nu aveau maxilare osoase sau muşchi puternici, aşa cum au majoritatea animalelor cu dinţii ascuţiţi.

Paleontologul David Jones, de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, susţine că tocmai această caracteristică specială a dinţilor a făcut ca specia să fie atât de eficientă. El a explicat că, în cazul animalelor mari, dinţii ascuţiţi se tocesc rapid sau se rup din cauza forţei exercitate de maxilar. În schimb, la animalele de dimensiuni mici, în special la cele fără maxilar, forţa exercitată pentru a mesteca mâncare este mică, motiv pentru care dinţii trebuie să fie foarte ascuţiţi.

Observaţiile au fost făcute cu ajutorul razelor X şi al unei tehnici de analiză numerică, denumită analiza elementelor finite, iar rezultatele au fost publicate în Proceedings of the Royal Society B, revista britanică specializată în articole din domeniul biologiei.

Sursa: Discovery

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce urmărea Rusia în Balcani înainte de Primul Război Mondial?
Ce urmărea Rusia în Balcani înainte de Primul Război Mondial?
Otrăvirea câinilor ca formă de conflict între vecini. Ce spun psihologii despre acest tip de violență
Otrăvirea câinilor ca formă de conflict între vecini. Ce spun psihologii despre acest tip de violență
Cercetătorii au descoperit că una dintre cele mai periculoase păsări din lume devine fluorescentă sub lumina ultravioletă
Cercetătorii au descoperit că una dintre cele mai periculoase păsări din lume devine fluorescentă sub lumina ultravioletă
De ce i-a convocat Carol al II-a pe ambasadorii marilor puteri după atacul nazist asupra Franței
De ce i-a convocat Carol al II-a pe ambasadorii marilor puteri după atacul nazist asupra Franței
De la „delulu” la „cringe”: Cum ne-au schimbat englezismele și jargonul rețelelor sociale felul în care vorbim
De la „delulu” la „cringe”: Cum ne-au schimbat englezismele și jargonul rețelelor sociale felul în care vorbim
De ce izbucnim uneori în plâns atunci când cineva ne întreabă „Ce faci?”
De ce izbucnim uneori în plâns atunci când cineva ne întreabă „Ce faci?”
Ce se întâmplă atunci când companiile negociază cu hackerii. Cazul atacului cibernetic care a afectat milioane de studenți
Ce se întâmplă atunci când companiile negociază cu hackerii. Cazul atacului cibernetic care a afectat milioane de studenți
Un singur tratament cu psilocibină ar putea ajuta în dependența de cocaină
Un singur tratament cu psilocibină ar putea ajuta în dependența de cocaină
Oamenii fac mai puțin sex decât în trecut. Ce spune istoria, de fapt?
Oamenii fac mai puțin sex decât în trecut. Ce spune istoria, de fapt?
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil ...
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților