Înapoi la articol
Poza 1 / 12

Arcologia – oraşul în care am vrea să trăim

Oraşele de azi sunt tentaculare, revărsându-se în jur şi crescând orizontal - chiar dacă sunt pline de clădiri trufaş verticale - întinzându-se tot mai vast, adăugându-şi brâuri după brâuri de suburbii prin care se lărgesc, desfăşurându-se pe suprafeţe tot mai vaste. Marile spaţii ocupate impun deplasări pe distanţe lungi, imposibile altfel decât cu mijloace motorizate. Cotropind bucată cu bucată natura din jur, oraşele se zbat apoi să o readucă în mijlocul lor, sub înfăţişarea unor petice de parcuri şi alte „spaţii verzi”, uneori jalnic de mărunte. Haotice, zgomotoase, poluate, oraşele vieţii noastre de azi nu fac, de fapt, decât să ne scurteze viaţa. În ce măsură mai este viabil acest model, care, de fapt, nu este decât versiunea evoluată tehnologic a unui model vechi de secole? Şi încă o întrebare, mai importantă: oare n-ar putea fi construite altfel de oraşe, după nişte principii cu totul diferite? Unii s-au gândit că poate exista un alt drum, spre un altfel de oraş. L-au numit „arcologie”.