Înapoi la articol
Poza 1 / 8

Scurta istorie a Franc-Masoneriei romanesti (I): nasterea Franc-Masoneriei in Tarile Romane

Inceputurile Franc-Masoneriei romanesti se pierd in legenda si, cum s-a mai zis, in negura veacurilor… Nu pentru ca aprinderea luminilor s-ar fi petrecut, pe aceste meleaguri, cu nu se stie cate veacuri in urma – ci dintr-un motiv mult mai prozaic: “marfa de import” fiind, ca atatea dintre institutiile/atributele modernitatii noastre, Franc-Masoneria a patruns la noi prin intermediul strainilor: care, stabiliti ori numai in trecere pe-aici, si-au intocmit ateliere masonice de uz propriu – doar ulterior atragandu-i/primindu-i in Fratie si pe autohtoni. Or, in atare situatie, “granita” care poate fixa “inceputurile” se dovedeste extrem de labila – totul depinzand de un nou document, recent descoperit, de o alta co-relationare cu ceea ce se stia etc.