Home » Istorie » 140 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi inventatori români

140 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi inventatori români

140 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi inventatori români
Monoplanul Bristol-Coandă, 1912. Credit foto: Domeniul Public
Publicat: 07.06.2026
Pe 7 iunie 1886 s-a născut savantul român Henri Coandă, cel care a avut contribuţii importante la inventarea motorului cu reacţie şi a descoperit fenomenul aerodinamic numit „efectul Coandă”, cu aplicaţii tehnice multiple. El a murit pe 24 noiembrie 1972.

Una dintre cele mai importante invenţii aparţinând unor români o a fost avionul cu reacţie.

 

 

În Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris, a găzduit cea de-a doua ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Aeronautică. Au fost expuse cele mai noi piese de aviaţie. Cea mai interesantă maşinărie, care a atras atenţia multora, a fost un avion roşu, fără elice, pe a cărui plăcuţă metalică scria: COANDA-1910.

Acest avion a trezit interesul şi atenţia oamenilor nu numai pentru că nu avea elice, ci şi pentru că era total diferit faţă de ceea ce numeau ei până atunci „avion”. Maşinăria avea două aripi duble şi un singur loc, o anvergură de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg şi o forţă a propulsiei de 220 kg. Cea mai interesantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de propulsie, o adevărată revoluţie în construcţia de motoare de avioane, care avea sa constituie soluţia viitorului.

Motorul cu reacţie, inventat şi construit pentru prima dată de către Henri Coandă era compus dintr-un motor-piston cu patru cilindri, răcit cu apă şi dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotaţii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tijă care rotea multiplicatorul de rotaţii; mişcarea era transmisă compresorului care câştiga o rotaţie de 4000 de rotaţii pe minut.

Forţa de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decât dacă motorul-piston era conectat la o elice. Mulţi vizitatori ai expoziţiei au fost suspicioşi privind decolarea avionului, până la o demonstraţie accidentală a lui Coandă, când, dorind să verifice motorul, avionul a început să mergă din ce în ce mai repede, până şi-a luat zborul.

Impresionat de flăcările produse de motor şi ingrijorat de faptul că nu mai pilotase un avion până atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul maşinăriei, care a pierdut din înălţime şi viteză până când a aterizat forţat.

Această încercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reacţie. Astfel, cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini şi Whittle, Coandă a construit şi a zburat cu primul avion cu reacţie.

Cele mai importante invenţii româneşti

Descoperă îţi prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 7 iunie:

1843 – A încetat din viaţă poetul romantic Johann Christian Friedrich Hölderlin. (romanul în versuri „Hypérion”) (n. 20 martie 1770).

1848 – S-a născut pictorul postimpresionit Paul Gauguin. („Peisaj la Viroflay”, „Lupta lui Iacob cu îngerul”, „Fată din Tahiti”, „De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?”) (m. 8 mai 1903).

1857 – S-a încheiat, la Paris, un Tratat de alianţă între Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman care, încălcînd prevederile Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porţii Otomane.

1862 – S-a născut Philipp Edward Anton von Lenard, fizician, laureat al Premiului Nobel, în 1905. (m. 20 mai 1947).

1874 – S-a născut Alexandru Iacobescu, poet, prozator, traducător. (m. 1945).

1886 – S-a născut savantul român Henri Coandă, cel care a avut contribuţii importante la inventarea motorului cu reacţie şi a descoperit fenomenul aerodinamic numit “efectul Coandă”, cu aplicaţii tehnice multiple (m. 24 noiembrie 1972).

1886 – La Bucureşti, a fost încheiat primul Tratat de comerţ între România şi Elveţia, prin care cele două ţări îşi acordau clauza naţiunii celei mai favorizate.

1921 – A încetat din viaţă Luca Ion Caragiale, poet, fiul lui I.L.Caragiale, fratele lui Mateiu I. Caragiale. Poeziile sale, rămase în manuscris, au fost editate în anul 1972 de Barbu Cioculescu în volumul “Jocul oglinzilor”. (n. 2 iulie 1893).

1921 – A fost încheiată Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă care prevedea ca, în caz de atac neprovocat împotriva uneia dintre părţi, în scopul modificării ordinii stabilite prin Tratatele de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) şi Neully-sur-Seine (27 noiembrie 1919), cealaltă parte semnatară să contribuie la apărarea părţii atacate.

1937 – A încetat din viaţă actriţa Jean Harlow, considerată un sex-simbol al anilor ’30. (n. 3 martie 1911) (“Îngerii infernului”, “Femeia cu părul roşu”).

1956 – A încetat din viaţă Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar. („Trǎdarea cǎrturarilor”) (n. 26 decembrie 1867).

1980 – A încetat din viaţă prozatorul şi eseistul Henry Miller. Romanele sale autobiografice, “Tropicul Cancerului”,”Tropicul Capricornului” au stârnit controverse în epocă. (n. decembrie 1891).

1990 – S-a semnat Convenţia de constituire a Cartelului Sindical Alfa, format din 7 federaţii şi circa 1,3 milioane de membri.

1996 – A avut loc, în Polonia, Reuniunea la nivel înalt a Iniţiativei Central Europene.

2000 – A încetat din viaţă Radu Selejan, poet şi prozator (n. 5 noiembrie 1935).

2000 – Eurocorps şi-a încheiat misiunea în cadrul forţei de stabilizare NATO din Bosnia-Herţegovina, misiune începută în iunie 1998.

2001 – A fost identificată gena care produce colesterolul de înaltă densitate lipoproteică (HDL-C).

2003 – Membrii expediţiei „Everest 2003”, care au cucerit cel mai înalt vârf al masivului Himalaya, au revenit în România.

2004 – Cabinetul israelian a adoptat planul de retragere din Fâşia Gaza, prezentat de premierul Ariel Sharon.

2004 – Printr-un decret emis pe 7 iunie de preşedintele Franţei, Jacques Chirac, actorului român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, ca o recunoaştere a meritelor excepţionale în domeniul teatrului.

2011 – A încetat din viaţă pugilistul american Genaro Hernandez, care a câştigat de-a lungul carierei două centuri mondiale la categoria superpană (n. 10 mai 1966).

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării