Experimentul Stanford: jocul de roluri care a scos la suprafaţă cele mai întunecate trăsături ale personalităţii umane. ”Am mers prea departe cu experimentul”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Experimentul ”Închisorii Stanford” a prezentat degenerarea şi natura umană. În urma studiului au apărut nenumărate întrebări privind zona întunecată a psihicului uman, notează Vintage News.Desigur, implicaţiile etice ale studiului au rămas un subiect discutat şi astăzi de psihologi  

În 1971, psihologul Philip Zimbardo a ales 24 de studenţi pentru grupul său de cercetare. Proiectul implica un joc de roluri prin care era simulat mediul din închisoare pentru 2 săptămâni. Jumătate din membrii grupului jucau rolul gardienilor şi o altă jumătate pe cel al deţinuţilor. Zimbardo juca rolul directorului închisorii, iar fiecare student primea 15 dolari pe zi. 

Grupul de cercetare a obţinut celule de închisoare pe care le-a montat în subsolul universităţii şi birouri pentru ,,gardieni”. Principalul scop al experimentului a fost ca psihologii să vadă dacă subiecţii îşi vor păstra judecata morală sau vor acţiona conform rolului pe care îl joacă. De asemenea, Zimbardo a dorit să afle dacă violenţele din închisorile americane erau provocate de personalitatea sadică a gardienilor sau erau un rezultat al mediului din închisoare. 

În prima zi a experimentului, deţinuţii au fost ,,arestaţi” şi amplasaţi în celulele lor unde au găsit condiţiile mizere în care urmau să locuiască. Pe de altă parte, gardienii au primit încăperi în care condiţiile erau mult mai bune. Zimbardo a oferit instrucţiuni clare gardienilor pentru următoarele zile ,,Puteţi recrea sentimentele din închisoare, senzaţia de plictiseală, de frică într-o anumită măsură, crearea unei senzaţii că viaţa deţinuţilor depinde de voinţa gardienilor şi, de asemenea, deţinuţii pot fi lipsiţi de intimitate”. 

Desigur, gardienii au considerat că toate drepturile sunt ale lor şi au început să hărţuiască deţinuţii prin intermediul pedepselor fizice sau interzicerea utilizării toaletelor şi forţarea acestora să defecheze într-o găleată pe care o aveau în celulă. Mai mult, gardienii le-au luat saltelele şi i-a obligat să doarmă pe ciment. Mai mulţi gardieni au devenit extrem de violenţi având tendinţe sadice. 

În cea de-a doua zi, unii deţinuţi au blocat uşa şi au refuzat să urmeze instrucţiunile gardienilor. La mai puţin de trei zile de la începerea experimentului, unul dintre deţinuţi a început să se comporte ,,nebuneşte,” conform raportului lui Zimbardo: ,,#8612 a început să se comporte nebuneşte, să ţipe şi să înjure. A durat până când ne-am dat seama că subiectul suferea cu adevărat, moment în care l-am eliberat”.

La scurt timp, Zimbardo a invitat un preot catolic pentru a participa la evaluarea proiectului. Atunci când prizonierii s-au prezentat preotului şi-au utilizat numărul primit la începutul experimentului  Preotul a realizat interviuri individuale cu fiecare prizonier, sfătuindu-i cu privire la situaţia în care se află. 

În cele din urmă, unui dintre subiecţi, numit #819, a devenit isteric şi a cedat, psihologii l-au sfătuit să meargă să se odihnească până când găseau un medic şi hrană. 

Deşi experimentul trebuia să se desfăşoare pe o perioadă de 2 săptămâni, după a şasea zi s-a încheiat. Peste ani, în 2008, Zimbardo afirma că ,,cu puţin timp în urmă am realizat cât de departe am mers cu experimentul. La un moment dat gândeam exact ca un director de închisoare şi nu ca un psiholog”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: