GALERIE FOTO. Turnul din Nis, monumentul din Serbia construit din craniile duşmanilor care atestă una dintre cele mai brutale lupte din Balcani

03 01. 2018, 00:00

Anul 1809 a marcat un punct de cotitură în cursul Primei Revolte Sârbe împotriva Imperiului Otoman (1804-1813). Armata rebelă, depăşită numeric, a înfruntat 36.000 de soldaţi imperiali turci care se aflau într-un punct de importanţă strategică în oraşul sudic Niš, scrie Atlas Obscura.

În loc să se predea sau să fugă, sârbii au decis să reziste pe Dealul Čegar. Înfruntându-se cu anihiliarea iminentă, comandantul rebel Stevan Sinđelić a tras un foc de armă într-o magazie plină cu praf de puşcă, iar explozia a omorât atât sârbii din vârf, cât şi turcii care deja înaintau şi încercuiseră armata rebelă.

Înfuriat de acţiunea rebelilor, comandantul turc Hurshid Pasha a decis să-i înveţe pe sârbi o lecţie. Corpurile rebelilor morţi au fost mutilate. Pielea a fost luată de pe craniile decapitate, apoi a fost trimisă la curtea imperială din Istanbul ca dovadă a victoriei otomane.

Galerie foto

vezi galeria
7 foto

Craniile au fost folosite la ornamentarea unui turn construit la intrarea principală a oraşului Niš, ca avertisment pentru populaţia locală.

Au fost folosite în total 952 de cranii. În forma sa originală, turnul avea o înălţime de 4,5 metri şi o lăţime de 4 metri. Craniile au fost aranjate în 56 de rânduri, cu 17 pe rând, plasate pe fiecare latură. Craniul comandantului rebel Stevan Sinđelić a fost pus deasupra. Acest edificiu a lăsat o rană adâncă în mentalul colectiv al sârbilor, dar nu cum şi-ar fi dorit otomanii. Şase ani mai târziu, în 1815, mica (sau marea) naţiune s-a răzvrătit din nou împotriva ocupaţiei otomane, iar de data aceasta cu succes, câştigându-şi independenţa în 1830.

În anii ce au urmat de la construirea turnului, familiile au reuşit să ia multe dintre craniile turnului pentru a le oferi o înmormântare. Astăzi, turnul mai are doar 58 de cranii.

Autorităţile din Serbia au construit o capelă în jurul turnului pentru a păstra monumentul care a ajuns să reprezinte o dovadă a suferinţelor şi curajului naţiunii sârbeşti. De asemenea, craniul lui Stevan Sinđelić încă se mai găseşte în capelă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Kosem, una dintre cele mai puternice femei din Imperiul Otoman care a controlat trei generaţii de sultani

Ienicerii, armata de elită a Imperiului Otoman, care au devenit inaimicii publici numărul 1

Un turn realizat din peste 650 de cranii a fost descoperit în Mexic. Acesta ar putea rescrie istoria Imperiului Aztec

Un osuar uriaş, plin cu cranii umane din perioada Imperiului aztec, descoperit în Ciudad de Mexico – VIDEO