Istoria crudă a măsurării durerii

Durerea reprezintă o constantă a vieţii umane, aceasta luând multe forme. Indiferent de atitudinea filozofică faţă de aceasta, acceptare sau respingere, de-a lungul timpului au existat oameni care au vrut să creeze modalităţi cât mai exacte de a o măsura. 

După cum explică reporterii de la History, istoria din spatele studierii şi clasificării durerii tinde să fie plină de probleme metodologice şi etice. Un astfel de studiu a avut loc în anul 1940, atunci când doi cercetători au realizat o serie de experimente pe o femeie care era în travaliu. Astfel, de fiecare dată când aceasta avea o contracţie, cercetătorii îi ardeau mâna cu un chibrit. Un astfel de experiemnt ridica o serie de probleme atât din punct de vedere etic, viaţa femeii fiind pusă în pericol în mod inutil; dar şi metodologic, durerea umană fiind o experienţă profund subiectivă, acelaşi stimul fiind interpretat diferit de către fiecare individ.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Din punct de vedere istoric, măsurarea durerii se dovedeşte a fi o preocupare modernă. După cum explică dr. Stephen McMahon, profesor de Psihologie de la Colegiul Regal din Londra, grecii antici nu au inclus durerea printre senzaţiile pe care oamenii le puteau percepe, iar oamenii Evului Mediu erau mai interesaţi de provocarea durerii.

Una dintre primele metode de măsurare a durerii îi aparţine lui Maximilian von Frey, adept al şcolii de psihofizică, din secolul XIX, care folosea testarea cu fire de păr de cal. Aceste fire aveau mărimi şi grosimi diferite şi erau folosite pentru a înţepa pielea. Folosind mai multe fire, von Frey determina presiunea necesară obţinerii unei reacţi. Metodele psihofizicii au stat la baza unor tehnici moderne de măsurare a durerii.

O „fundătură” în măsurarea durerii a fost reprezentată de către dispozitivul inventat de către James Hardy, Helen Goodell şi Harold Wolff: dolometrul. Acest dispozitiv folosea căldura pentru a provoca durere şi pentru a o măsura, experienţele practice au arătat că acesta putea provoca arsuri de gradul II voluntarilor. 

James Hardy şi Carl Javert  au testat, mai târziu, acest dispozitiv pe femei în travaliu şi au scris în studiul lor că acestea au devenit ostile în timpul testării, ceea ce a afectat calitatea datelor colectate.

În prezent, metodele de măsurare a durerii au fost adaptate subiectivităţii acestei experienţe, cercetătorii şi medicii folosind diferite scale de măsurare pentru a determina durerea resimţită de către pacienţi. Aceştia îşi pot aprecia nivelul de durere pe o scară de la 1 la 10, cu ajutorul unor emoji sau indicând un punct pe o linie, ale cărei extremităţi sunt determinate de către termeni precum „nicio durere” şi „dureri crunte”.

Citeşte şi: