Harta Vinland, un celebru document al vikingilor, s-a dovedit a fi un fals. „Nu există nicio îndoială”

03 10. 2021, 09:00

This browser does not support the video element.

Harta Vinland, considerată cândva una dintre cele mai timpurii reprezentări ale Americii de Nord după descoperirea sa de către europeni, s-a dovedit a fi un fals.

Acesta este verdictul cercetătorilor care au analizat cerneala de pe hartă și au descoperit că provine, de fapt, din anii 1920. Astfel, harta nu este întocmai o operă de cartografie din secolul XV, așa cum se credea, ci mai degrabă un act intenționat de falsificare.

Deși au existat și întrecut dubii în privința autenticității hărții, tehnicile cu spectroscopie fluorescentă cu raze X (XRF) și microscopie FE-SEM folosite de această dată s-au dovedit a fi cea mai completă a documentului de până acum.

„Harta Vinland este un fals”, a spus Raymond Clemens, de la Biblioteca Beinecke pentru Manuscrise și Cărți Rare din cadrul Universității Yale, acolo unde este păstrată harta. „Nu există nicio îndoială. Această nouă analiză ar trebui să clarifice situația”, a adăugat Clemens.

Cercetătorii au comparat Harta Vinland cu alte manuscrise din secolul XV

Deși datarea prin carbon a indicat că harta are în jur de 600 de ani vechime, cerneala conține niveluri ridicate de titan și cantități mai scăzute de bariu, elemente care ar trebui să fie găsite în pigmenții comerciali produși în anii 1920.

Harta Vinland. Sursa foto: Profimedia

De asemenea, anataza, o formă de dioxid de titan folosită în aceeași perioadă, este prezentă pe toată suprafața hărții. Nu există nicio urmă de cerneală comună pe care scribii medievali o foloseau, cerneală produsă din sulfat de fier, praf de gale de stejar și o substanță de legătură.

Cercetătorii au comparat Harta Vinland și cu alte manuscrise din secolul XV, descoperind niveluri mult mai scăzute de titan și niveluri mai crescute de fier în cerneala folosită acolo, scrie Science Alert.

Pe spatele hărții poate fi observată o inscripție ce face referire la Speculum Historiale, parte din enciclopedia scrisă în Evul Mediu. Cel mai probabil, sursa de inspirație pentru documentul fals a provenit de aici, iar noua analiză dezvăluie că inscripția latină originală a fost rescrisă cu cerneală de titan, semn al unui act intenționat de falsificare.

„Este o dovadă fermă a faptului că harta este un fals”

„Inscripția modificată pare cu siguranță o încercare de a păcăli oamenii și a-i face să creadă că harta a fost creată pe vremea Speculum Historiale. Este o dovadă fermă a faptului că harta este un fals, și nu o creație inofensivă, deși nu ne spune cine a comis această înșelăciune”, a mai subliniat Clemens.

Oferită pentru prima oară muzeelor în 1957, alături de un text medieval scurt, Harta Vinland arată așa-numita „Insulă Vinlandia”, parte din linia de coastă a Americii de Nord către Groenlanda de Sud-Vest. Inițial, oamenii au crezut că harta susține ipoteza că vikingii au ajuns pe continent (și l-au cartografiat) cu mult înainte lui Cristofor Columb.

Deși colonizarea scandinavă a Americii de Nord este acum acceptată la scară largă, această hartă nu o dovedește. Cercetătorii au mai precizat că noua analiză arată modul în care noile tehnologii pot ajuta la elucidarea misterelor care învăluie multe documente aparent istorice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un studiu genetic confirmă un lucru neașteptat despre vikingi

Scheletele unor gemeni vikingi, descoperite în morminte creștine din Suedia

Morminte creștine din epoca vikingă, descoperite în Suedia

Oasele unui nobil viking, dispărute de zeci de ani, au fost descoperite în arhivele unui muzeu