Grădinăritul atomic și planul de a folosi energia nucleară pentru a îmbunătăți plantele

31 03. 2022, 15:00

Grădinăritul atomic a fost o practică născută în urma războiului, atunci când Atoms for Peace a încercat să găsească utilizări alternative și mai pozitive pentru energia de fisiune, în anii 1950, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Practica, cunoscută și sub denumirea de „grădini gamma”, a explorat efectul radiațiilor asupra speciilor botanice și mai târziu a încercat să introducă mutații benefice, scrie IFL Science.

Grădinile atomice erau adesea aranjate în cercuri concentrice, cu plantele de pe rândurile cele mai interioare fiind cele mai apropiate de sursa de radiație, de obicei cobalt-60. Proiectul a fost menit să furnizeze diferite intensități de radiație, astfel încât plantele din aceeași specie să fie afectate în mod diferit de sursa radioactivă.

Cele din centru, expuse la cele mai înalte niveluri de radiații, puteau fi arse sau moarte, dar plantele aflate mai în spate ar fi putut prezenta modificări invizibile pentru ochiul uman, deoarece ADN-ul lor a fost modificat și a suferit mutații.

Aceste mutații ar fi putut să omoare planta sau să o facă sterilă, dar exista și posibilitatea ca ele să introducă trăsături benefice.

Prin grădinăritul atomic se urmărea găsirea beneficiilor aduse de radiații în agricultură

Prin expunerea plantelor la radiații puternice, s-a sperat că vor exista mai multe oportunități de recoltare a raselor benefice de mutații prin accelerarea ratei cu care au loc mutațiile. Mutațiile apar în plante în mod natural, dar introducerea radiațiilor accelerează semnificativ procesul.

Grădinile atomice au început să apară pe tot globul, din Statele Unite până în Europa, India și Japonia. În Marea Britanie, activistul Muriel Howorth a înființat Atomic Gardening Society (AGS) în 1959, al cărei scop era să încurajeze oamenii obișnuiți să încorporeze practica în grădinărit.

Alunul radioactiv

Punând la dispoziție semințe iradiate, AGS i-a însărcinat pe membri să le cultive acasă și să raporteze rezultatele, într-un efort de a identifica tulpinile de plante cu mutații benefice. Astfel, Howorth a devenit proprietarul unei plante de arahide de 0,6 metri înălțime care a produs alune neobișnuit de mari.

Planta radioactivă de arahide a fost rezultatul expunerii unei semințe de arahide la radiații de 17 ori mai mari decât cantitatea necesară pentru a ucide o persoană, a scris ziarul The Dispatch în 1959. Trăsăturile sale benefice proveneau de la mutații care „ar fi avut nevoie de mii de ani pentru a se produce în natură. Radiațiile le-au făcut în câteva minute”.

Descendenții grădinilor gamma

În ceea ce privește produsele atomice, este foarte posibil ca oricine să fi gustat unul recent. Grepfrutul Red Rio s-a născut din grădinăritul atomic; fructul este renumit pentru pulpa sa „mai roșie decât roșul”, iar orzul Golden Promise ar putea fi considera responsabil pentru orice whisky ce are astăzi între 35 și 40 de ani.

Cu toate acestea, mutațiile nu au vizat doar îmbunătățirea aromei, iar unele au fost o binefacere pentru sănătatea plantelor. Un mutant rezistent la virusuri al unui tip de arbore de cacao din Ghana, creat folosind radiații, a fost de ajutor atunci când specia era atacată de boli.

Grădinăritul atomic a pierdut în fața tehnologiei

Cât despre prezentarea părților bune ale energiei nucleare? Natura întâmplătoare a apariției mutațiilor a pierdut în favoarea tehnologiei în rândul comunității științifice și, pe măsură ce preocuparea publicului legată de radiații și cancer a crescut, legumele atomice și-au pierdut în curând popularitatea.

Deși încă pot fi cumpărați descendenți ai erei marcată de grădinăritul atomic, alimentele modificate genetic de astăzi astăzi sunt create folosind tehnologii alternative, printre care CRISPR.

Pot fi produse și alimente modificate genetic (OMG), cum ar fi recenta roșie violet bogată în antioxidanți, plină de ingredientul „super-aliment” al afinelor, antocianina.

Vă recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au găsit o nouă cale pentru a regla nivelul de zahăr din sânge

Pereții „vii” pot reduce cantitatea de căldură pierdută de clădiri cu peste 30%

O bucată de ciment a fost găsită în inima unui bărbat. Cum a ajuns acolo

Reușită incredibilă. Un implant cerebral a tratat cu succes depresia rezistentă la tratament