Craniile umane, rămase în urma sacrificiilor rituale, erau expuse public în urmă cu 1.000 de ani

02 05. 2022, 15:00

Arheologii sugerează că sutele de cranii decapitate din Cueva de Comalapa, o peșteră din Chiapas, Mexic, ar fi putut fi așezate pe un suport de cranii tzompantli.

Un tzompantli era un raft sau o palisadă din lemn, folosit pentru expunerea publică a craniilor care au aparținut prizonierilor de război sau victimelor sacrificate.

Erau ridicate sub forma unei serii de stâlpi verticali dispuși liniar, conectați de o serie de traverse orizontale.

Craniile prizonierilor de război erau expuse public

Potrivit HeritageDaily, craniile erau, în general, străpunse sau înșirate lateral de-a lungul acestor stâlpi orizontali, deși în regiunile mayașe era, de asemenea, obișnuit ca acestea să fie înfipte în grămezi de-a lungul stâlpilor verticali.

Situl a fost descoperit pentru prima dată în anul 2012, când autoritățile au fost alertate de ceea ce credeau a fi o scenă de crimă oribilă. Lucrând în colaborare cu Institutul Național de Antropologie și Istorie (INAH), rămășițele umane au fost îndepărtate pentru o inspecție medico-legală și pentru a determina dacă erau de origine prehispanică.

Un studiu mai recent a stabilit că acestea au o vechime de aproximativ 1.000 de ani, provenind din Postclasicul timpuriu (900 și 1200 d.Hr.) și este posibil să fi fost așezate inițial pe un tzompantli.

Aproximativ 150 de cranii ar exista în peșteră

Deși au fost identificate mai multe fragmente osoase, printre care femururi, tibii, în peșteră nu au fost găsite înmormântări unice complete. Acest lucru, în plus față de dovezile de bețe de lemn aliniate (care, în timp, s-au prăbușit și s-au dezintegrat), susțin teoria tzompantli.

„Trebuie încă să determinăm câte cranii există, unele sunt foarte fragmentate, dar până acum estimăm în jur de 150.

Craniilor din Comalapa le lipsesc perforațiile de pe oasele parietale și temporale (precum cele de la Huei tzompantli din Tenochtitlan), ceea ce sugerează folosirea unor altare sau structuri pentru a fixa craniile fără a le perfora”, a declarat antropologul Javier Montes de Pa, de la Centrul INAH Chiapas.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Craniul unei balene, vechi de 36 de milioane de ani, descoperit în deșertul Ocucaje din Peru

Cea mai veche dovadă a unei intervenții chirurgicale la nivelul urechii, găsită pe un craniu vechi de 5.300 de ani

Craniul de marmură al lui Bernini, prima operă de artă sculptată supusă analizelor medico-legale

Primul gigant al planetei. Craniul de doi metri al unui ihtiozaur gigant, descoperit de cercetători