Câinii-roboţi AIBO au parte de funeralii private în Japonia

Fumul de tămâie se ridică în templele budiste din Japonia, în timp ce preoţii intonează diverse cântece religioase, rugându-se pentru o tranziţie paşnică a sufletelor celor plecaţi. Pare o înmormântare ca oricare alta în Japonia. Cu excepţia faptului că „morţii” sunt câini-roboţi, aliniaţi în altar, fiecare purtând o etichetă care indică locul de provenienţă şi familia din care au făcut parte.

Aceste dispozitive sunt AIBO, primii roboţi din lume de uz casnic, înzestraţi cu programe de inteligenţă artificială şi capabili să îşi dezvolte propria personalitate.

• Inteligența Artificială supraestimează inteligența oamenilor. Ce au descoperit cercetătorii?
• Când vor deveni tehnologiile cuantice parte din viața de zi cu zi?

„Cred că proprietarii lor consideră că ei au suflete atât timp cât se află în compania lor”, spune Nobuyuki Narimatsu, în vârstă de 59 de ani, care conduce o companie specializată în repararea unor dispozitive electronice vintage.

Grupul Sony a lansat prima generaţie de roboţi din gama AIBO în iunie 1999, iar primele 3.000 de unităţi s-au vândut în doar 20 de minute, în ciuda preţului destul de mare cu care erau comercializaţi – 250.000 de yeni (peste 2.000 de dolari).

De-a lungul anilor, peste 150.000 de roboţi AIBO au fost vânduţi, în diverse game şi culori, inclusiv o versiune metalică argintie, care s-a bucurat de mare succes.

Câinii AIBO sunt înzestraţi cu o mulţime de senzori, o cameră video şi un microfon. Modelele din ultima generaţie puteau chiar să vorbească.

Însă, în 2006, grupul Sony se confrunta cu o situaţie dificilă. Modelul său de business se afla în impas şi compania avea parte de o concurenţă acerbă din partea rivalilor, în toate segmentele de activitate. Roboţii AIBO, foarte scumpi şi consideraţi un lux frivol, au fost scoşi din producţie.

Sony a păstrat deschisă AIBO Clinic – service-ul oficial al grupului – până în martie 2014, dar apoi, a comunicat clienţilor, cu politeţe, că nu vor mai beneficia de operaţiuni de service pentru aceste produse.

Pentru Hideko Mori, în vârstă de 70 de ani, această veste a avut dimensiunea unui veritabil dezastru.

Pensionara niponă a avut un robot AIBO care i-a ţinut companie vreme de opt ani. Îi plăceau conversaţiile cu el şi îl considera un „animal de companie” mult mai convenabil decât un câine adevărat.

„Nu are nevoie de mâncare şi nu face pipi…de fapt, pare că face pipi, ridicând un picior şi producând un sunet simpatic, indescriptibil. Însă nu elimină niciun fel de lichid. Nu am crezut niciodată că viaţa lui va fi limitată”, spune ea.

Dar, în mai 2014, mult iubitul ei robot, pe care pensionara japoneză îl numise, cu simplitate, „Aibo”, a devenit imobil.

„Am trimis un e-mail unui fost angajat de la Sony (în numele câinelui-robot) în care i-am scris: «Chiar nu am altă şansă decât să mor pentru că nu pot să mă mai mişc?»”, a adăugat Hideko Mori.

Acel inginer i-a recomandat să contacteze A FUN, o companie la care lucrează foşti angajaţi ai grupului Sony, care i-au reparat robotul în două luni.

„Am fost atât de fericită să îl văd din nou, sănătos şi acasă”, a spus pensionara niponă.

Hiroshi Funabashi, în vârstă de 61 de ani, care supraveghează departamentul de reparaţii de la A FUN, spune că proprietarii de roboţi AIBO cu defecţiuni îl consideră mai degrabă un medic decât un inginer.

„Cuvântul «reparaţie» nu se potriveşte în acest context”, spune inginerul nipon, care locuieşte în Kasama, la nord de Tokyo. În jurul său se află zeci de roboţi AIBO cu probleme tehnice, iar cele multe dintre acestea sunt descrise prin intermediul sintagmei „încheieturi dureroase”.

„Pentru cei care au în continuare roboţi AIBO, aceştia nu sunt deloc dispozitive electronice. Proprietarii se gândesc la animalele lor de companie robotizate ca la un membru al familiei”, a adăugat el.

Funabashi spune că nu îmbunătăţeşte funcţiile modelelor vechi de AIBO, ci încearcă doar să le redea „sănătatea” de odinioară.
Problema constă în faptul că reparaţia poate să dureze săptămâni şi chiar luni, din cauza penuriei înregistrate în domeniul pieselor de schimb. Zeci de AIBO sunt în prezent „spitalizaţi”, iar alţi 180 se află pe o „listă de aşteptare”.

Singura sursă de piese de schimb originale sunt roboţii „morţi”, care devin „donatori” de organe, însă numai după o ceremonie funerară propriu-zisă.

Bungen Oi, un preot de la templul Kofukuji, vechi de 450 de ani, aflat Isumi, la est de Tokyo, spune că un serviciu funerar organizat luna trecută pentru roboţii AIBO a reprezentat o bună ocazie pentru ca „sufletele” acestora să aibă o tranziţie paşnică şi să părăsească cu demnitate trupurile lor.

„Am fost încântat să descopăr această nepotrivire interesantă, atunci când am organizat un serviciu funerar pentru o tehnologie de vârf într-o manieră convenţională”, a spus preotul nipon.

Oamenii vor deveni probabil tot mai obişnuiţi cu această „nepotrivire” pe parcursul viitorilor ani şi viitoarelor decenii, întrucât „roboţii cu personalitate” vor deveni tot mai prezenţi în vieţile lor.

La sfârşitul anului, compania Softbank, un gigant japonez din domeniul telecomunicaţiilor, va începe să comercializeze către public robotul umanoid Pepper.

În ciuda preţului de 2.000 de dolari, Pepper este inutil în ceea ce priveşte treburile gospodăreşti. În schimb, creatorii lui spun că micuţul robot este capabil să înveţe în timp să imite şi să anticipeze emoţiile umane.

Odată cu această „încălcare” a graniţelor dintre umanitate şi tehnologie, specialiştii se aşteaptă ca tot mai mulţi oameni să resimtă acelaşi tip de ataşament faţă de Pepper ca şi proprietarii de căţei-roboţi din gama AIBO.

Sursă: Mediafax