Home » Lumea digitală » Ce telefoane Huawei vor primi EMUI 10.1?

Ce telefoane Huawei vor primi EMUI 10.1?

Ce telefoane Huawei vor primi EMUI 10.1?
Publicat: 19.06.2020

Huawei a lansat odată cu seria P40 din primăvară și o nouă versiune de EMUI: 10.1.

Aceasta aduce câteva noutăți importante la nivel de funcționalitate, însă momentan nu este prezentă decât pe foarte puține dispozitive. Compania a anunțat deja planuri pentru lansarea EMUI 10.1 în China, însă până în prezent, utilizatorii din alte țări nu știau dacă telefonul lor este sau nu pe lista de dispozitive compatibile. Iată care sunt telefoanele Huawei care vor primi update la cea mai nouă versiune EMUI.

Interfața EMUI 10.1 de la Huawei, bazată pe Android 10

EMUI 10.1 nu este doar o simplă interfață pentru Android 10. În spatele acesteia rulează multe servicii și funcționalități exclusive Huawei, sau care sunt dezvoltate drept alternative la cele incluse de Google. De altfel, și Samsung cu One UI procedează într-un mod similar. Ba chiar atât Huawei cât și Samsung și alți producători, integrează în interfețele lor funcții noi chiar înainte ca acestea să ajungă în versiunea oficială de Android.

Astfel, faptul că poți înregistra conținutul ecranului în format video, sau că poți face un screenshot lung în timp ce parcurgi o pagină nu sunt străine utilizatorilor de Huawei. Toate noutățile pe care seria P40 le-a adus la nivel software, vor fi acum prezente și pe modelele mai vechi de dispozitive produse de Huawei.

Pe listă putem regăsi dispozitive lansate în ultimii doi ani, atât din familiile P, Mate sau Nova, cât și tablete MatePad și MediaPad. Nu în ultimul rând, în listă se regăsesc câteva modele Honor, care vor primi această interfață sub numele Magic UI 3.1.

Citește continuarea pe Go4it!

Huawei va putea colabora cu companiile americane în domeniul tehnologiilor 5G

Huawei, acuzat că a încercat să compromită nucleul Linux cu un patch rău intenţionat

Huawei lansează P30 Pro New Edition cu servicii Google

Huawei a găsit o alternativă pentru Windows 10, pe care o va folosi pe PC-urile proprii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?