Home » Lumea digitală » (P) Cum să-ți digitalizezi procesele de resurse umane

(P) Cum să-ți digitalizezi procesele de resurse umane

(P) Cum să-ți digitalizezi procesele de resurse umane
Publicat: 03.10.2024

Funcționarea optimă a unei companii presupune și o gestionare cât mai eficientă a operațiunilor de resurse umane, care este posibil cu ajutorul soluțiilor software dedicate. Implementarea acestora în cadrul organizației nu doar că îți optimizează activitățile, dar îți transformă modul în care gestionezi relația cu angajații. De la recrutare și evaluarea performanței, până la gestionarea pontajului și a documentelor, un astfel de sistem centralizează informațiile și automatizează sarcinile repetitive, oferindu-ți timp pentru activități care să contribuie la dezvoltarea companiei și a personalului.

Ce aplicații sunt potrivite pentru procesele de HR?

Pentru a gestiona eficient și organizat sarcinile de resurse umane, poți implementa soluții precum un HR software și un program de salarizare. Astfel de aplicații pot acoperi o gamă largă de nevoi din sfera administrării de personal și a calculului de salarii, indiferent de domeniul de activitate al companiei tale.

Caracteristicile unor sisteme de HR și payroll

Un HR software este o soluție digitală prin care poți optimiza și automatiza numeroase activități asociate managementului resurselor umane, cum ar fi: administrarea datelor personale ale angajaților, recrutarea de personal, acțiunile de onboarding și training, evaluarea performanței, gestionarea pontajului, gestionarea solicitărilor angajaților și multe altele.

Într-o organizație de mari dimensiuni, de cele mai multe ori, un soft HR este utilizat împreună cu un program de salarizare, cu ajutorul căruia poți calcula salariile angajaților rapid și într-un mod intuitiv, pe baza tuturor elementelor specifice. Totodată, soluția de payroll îți facilitează generarea rapoartelor, a fluturașilor de salarii și efectuarea altor procese asociate.

Implementarea și integrarea celor două sisteme te ajută să gestionezi optim un numeroase procese din zona administrării de personal și a salarizării.

Ai parte de o evidență clară a datelor importante

O soluție software de HR facilitează administrarea personalului prin centralizarea datelor și a documentelor legate de angajați. Prin urmare, poți gestiona toate aceste informații dintr-o platformă intuitivă, oriunde te-ai afla. Date personale, informații de contact, date bancare, istoricul evaluărilor de performanță, istoricul controalelor medicale alte informații de interes pot fi vizualizate și administrare dintr-un soft HR.

Pontajul angajaților, mai simplu de monitorizat

Un HR software complex îți oferă posibilitatea de a urmări și colecta pontajul angajaților, indiferent dacă angajații muncesc de acasă sau de la punctele de lucru ale companiei. Ulterior, poți importa rapid datele de prezență într-un program de salarizare, pentru a efectua calculul remunerațiilor având la dispoziție informații precise.

Creează rapid rapoarte simple și complexe

Atât un software de resurse umane, cât și un program salarii, includ funcționalități care permit generarea de rapoarte pe baza datelor existente în sisteme. Astfel, poți crea rapoarte personalizate referitoare la diverse aspecte din zona resurselor umane, cum ar fi pontajul, performanța, sau costurile cu salariile pe departamente. Aceste informații te ajută să iei decizii informate și să identifici cele mai potrivite metode de îmbunătățire a proceselor interne sau de eficientizare a costurilor.

Găsește mai ușor candidații potriviți cu o soluție digitală

Recrutarea și selecția candidaților este un proces amplu, pentru care specialiștii în resurse umane pot beneficia de ajutor prin intermediul unei soluții digitale. Cu un soft HR complex, poți gestiona optim candidații, poți prelua rapid CV-urile aplicanților de pe diferite platforme de recrutare, și poți gestiona ușor și într-un mod organizat toate etapele recrutării. Având la dispoziție o astfel de soluție, îți reduci semnificativ timpul necesar pentru a identifica și selecta candidații potriviți pentru diferite poziții.

Alege digitalizarea pentru a optimiza procese recurente

Un software HR și un program pentru activitățile de salarizare te ajută să eficientizezi sarcinile repetitive din compania ta, iar astfel să reduci la minimum birocrația și posibilitatea de apariție a erorilor umane. Digitalizarea proceselor de resurse umane cu soluțiile software potrivite și adaptabile nevoilor din compania ta este o necesitate în mediul de business actual. Aplicațiile de HR și payroll te ajută să-ți dezvolți compania pe termen lung, să susții creșterea profesională a angajaților și să ai parte de o cultură organizațională necesară pentru a avea rezultatele dorite.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel
Doi români se află printre favoriții la Nobelul pentru Literatură 2026
Doi români se află printre favoriții la Nobelul pentru Literatură 2026
Cum te afectează nervii la volan în situațiile-limită?
Cum te afectează nervii la volan în situațiile-limită?
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!