Hackerii – cine sunt, ce fac?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Semn al vremurilor – al acestor vremuri în care internetul conduce, în mare măsură, viaţa omenirii – lumea hackerilor, la început clandestină, tinde tot mai mult să iasă la lumină. Mai mult decât o comunitate, hackerii au devenit o adevărată subcultură, cu o concepţie şi un mod de viaţă proprii, cu reguli şi cutume, cu o istorie a ei şi cu personalităţi ale acestei istorii.

Ca nişte hoţi înarmaţi cu legendara iarbă a fiarelor, ce descuie orice închizătoare, hackerii sunt temuţi, dar şi fascinanţi. Dar, dacă din definiţiile familiare se vede cam ce crede lumea despre ei, ei înşişi ce cred despre ei?

Mai întâi, trebuie lămurit un lucru important: există o controversă legată de definiţia termenului, de utilizarea noţiunii de hacker, controversă care, ca multe altele, aduce în scenă deosebirea dintre ce cred lumea şi cred cei implicaţi cu adevărat în asemenea activităţi.

Foarte adesea, termenul, în accepţia obişnuită, are o conotaţie negativă: hackerul e asociat cu frauda, cu infracţiunea, cu criminalitatea cibernetică. O asemenea asociere nu are cum să le convină celor care, deşi ar putea, nu se ocupă de infracţiuni – hackerii oneşti, să le spunem.

Hackerul este, în cea mai largă accepţie a termenului, un expert. Nimeni nu ajunge hacker dacă nu e un as în materie de computere. Dar una e să fii definit drept un expert în computere (o caracterizare care onorează pe oricine), şi alta e să fi văzut drept un expert în computere care face lucruri ilegale.

Hackerii oneşti insistă adesea asupra degradării sensului termenului de hacker, prin folosirea lui cu referire la spărgătorii de programe, şi asupra necesităţii de a găsi un alt termen pentru infractorii informatici, versaţi şi ei în materie, desigur, dar ale căror intenţii (şi fapte) nu sunt câtuşi de puţin oneste. Asemenea indivizi ar trebui numiţi crackeri, cred hackerii etici.

Hacker bun, cracker rău

Din nefericire, definiţia hackerului drept un individ versat în calculatoare care-şi foloseşte priceperea pentru a face diverse blestemăţii a prins la public, dăunând şi hackerilor din tabăra băieţilor buni, care s-au văzut astfel băgaţi în aceeaşi oală cu răufăcătorii informatici. Hacker a rămas (din păcate), în limbajul familiar, termenul prin care este desemnat un expert în calculatoare rău-intenţionat şi care nu se dă în lături să încalce legea cu ajutorul abilităţilor sale. Trist, dar asta este.

Pentru a corecta cât de cât această impresie greşită dată de o definiţie care a luat-o pe de lături, au apărut clasificări ale hackerilor – încă o dovadă că vorbim deja despre o adevărată subcultură care evoluează, diferenţiindu-se şi devenind tot mai complexă.

• Hackerii white hat („cu pălărie albă”) sunt hackerii „buni”, hackerii oneşti, hackerii etici, ce opereează respectând un cod etic neoficial şi care, graţie priceperii lor, ajung să fie implicaţi în dezvoltarea siguranţei sistemelor informatice sau chiar în combaterea fraudei informatice, uneori fiind angajaţi în aceste scop, chiar de organizaţii guvernamentale sau de mari firme din domeniul IT. Şi ei sparg uneori parole şi pătrund în sistemele informatice (de capul lor sau în cadrul unui contract), dar fără a le vătăma cu nimic; semnalează proprietarilor deficienţele sistemului şi propun soluţii de remediere (eventual le şi implementează).
• La antipodul acestora se găsesc hackerii black hat („cu pălărie neagră”, cum ar veni), sau crackerii, infractorii, băieţii răi care sparg conturile şi fură bani. (Oamenii, atunci când vorbesc despre hackeri şi fărădelegilor lor, la aceşti hackeri black hat/ crackeri se gândesc, de fapt).
• Cum în orice există o cale de mijloc, au apărut şi nişte hackeri „cenuşii” (grey hat), care sparg sisteme vulnerabile, înştiinţându-i apoi pe administratori că le-au „hackuit” reţeaua şi oferindu-se să repare stricăciunea în schimbul unei sume de bani.
• Sunt, apoi, aşa-numiţii blue hat, informaticieni experţi care atacă din afară sistemele, înainte de punerea acestora în funcţiune, într-un scop util – să depisteze problemele şi să le rezolve, astfel încât să poată întări securitatea acestora, lăsând cât mai puţine căi de acces vulnerabile la atacuri.
• O categorie aparte o reprezintă hacktiviştii (termen rezultat din contragerea cuvintelor hacker + activist), care se infiltrează în sisteme informatice pentru a-şi promova astfel ideile, concepţiile – un tip de activism social sau motivat politic, realizat prin explotarea – ilegală – a imenselor posibilităţi oferite de internet.

Din păcate pentru hackerii etici, utilizarea termenului de hacker pentru a desemna un răufăcător informatic, un spărgător de programe rău-intenţionat, a devenit foarte răspândită în limba română şi pare puţin probabil ca acest lucru să se schimbe. Măcar în spaţiul acestui articol, să ne referim totuşi la „cei răi” cu termenul de cracker, chiar dacă nu sunt mari şanse ca şi alţii să ne urmeze exemplul.

Ce anume pot face crackerii? Din nefericire, o mulţime de lucruri rele: interceptarea transmisiilor confidenţiale de date, ştergerea sau modificarea unor date, intervenţii în utilizarea unor dispozitive controlate cu ajutorul sistemelor informatice… Sună foarte tehnic şi poate nu foarte ameninţător, dar când aflăm că asemenea activităţi se pot traduce în furt de bani, furt de identitate, exploatare sexuală ş.a., lucrurile încep să devină neliniştitoare.

Obţinând accesul la informaţii confidenţiale (de exemplu numere de cărţi de credit), crackerii pot goli conturile bancare sau pot folosi informaţiile astfel obţinute pentru şantaj; pot hărţui sau escroca oameni obişnuiţi, lipsiţi de apărare; virusând calculatoarele altor utilizatori, le pot întrebuinţa pentru tot felul de activităţi ilegale, inclusiv pentru a găzdui pornografie, în scopul câştigului financiar personal.

Din nefericire pentru noi toţi, crackerii reprezintă o categorie de infractori cu o influenţă mare în lumea actuală.

Infiltrarea în sistemele informatice în scopul realizării unor acţiuni în interes personal, încălcând legile, a devenit o componentă importantă a fenomenului infracţional în ansamblu. Este imposibil de estimat amploarea pagubelor produse de acest tip de infracţiuni, dar consecinţele sunt extrem de grave. Chiar dacă în statistici sau lucrări de specialitate, sunt descrise ca nişte fenomene de ordin general, cu referire la grupuri de persoane anonime, în cele din urmă sunt întotdeauna afectaţi oameni; în urma fărădelegilor crackerilor, fiinţe umane suferă. În spatele sintagmei „furt de identitate” se găsesc persoane reale, care se trezesc deposedate de tot, chiar şi de numele şi reputaţia lor; în spatele expresiei „pornografie infantilă” se află copiii exploataţi care vor purta toată viaţa urmele traumelor îndurate.

Unii dintre crackeri lucrează la scară mare: uneori, participă la acţiuni de spionaj industrial sau militar, cauzând crize ce pot degenera periculos; alteori, pot să atace companii întregi, vătămând interesele a mii de consumatori dintr-o dată, atunci când serviciile companiei respective devin indisponibile din cauza atacurilor informatice.

Metodele de luptă sunt puţine: întărirea securităţii sistemelor informatice şi o abordare mai riguroasă a fenomenului din punct de vedere al caracterului său infracţional. E o luptă dificilă, în care judecătorii şi poliţiştii vor avea nevoie de concursul adevăraţilor experţi în computere, pentru a câştiga bătălia.