Home » Natură » Doi urşi bruni au fost salvaţi dintr-o grădină zoologică neprimitoare şi transferaţi într-un refugiu din Croaţia – GALERIE FOTO

Doi urşi bruni au fost salvaţi dintr-o grădină zoologică neprimitoare şi transferaţi într-un refugiu din Croaţia – GALERIE FOTO

Publicat: 14.05.2015
După mulţi ani petrecuţi într-o grădina zoologică înghesuită, închişi în cuşti de beton, doi urşi bruni, Mirna (31 ani) şi Victor (17 ani), au ajuns într-un centru pentru urşi din Croaţia.

Organizaţia internaţională pentru protecţia animalelor Vier Pfoten a transferat cei doi urşi bruni, din grădina zoologică din oraşul Split, în centrul “Kuterevo” din nordul Croaţiei.

Reprezentanţii organizaţiei au monitorizat condiţiile în care erau ţinute animalele de mai mult timp, însă doar după schimbări în administraţia locală au reuşit să transfere urşii. După ce au fost preluate de la grădina zoologică, animalele au fost ţinute în spaţiile special amenajate pentru perioada de adaptare, timp în care au primit îngrijiri şi au fost atent supravegheate.

Ulterior, au fost eliberate într-un spaţiul liber de 5000 de metri pătraţi.

”Pentru prima dată în viaţa lor, urşii au acum copaci de care să se sprijine, un iaz în care să se scalde, pământ moale pentru a vizuină şi pajişti însorite pentru a alerga”, au arătat reprezentanţii organizaţiei într-un comunicat.

„La 31 de ani, Mirna este deja un urs-bunicuţă! Tranchilizarea unui urs atât de bătrân pentru transport se face cu un anumit risc, aşa că suntem fericiţi că animalele au suportat transferul atât de bine. De asemenea, eliberarea în spaţiul liber s-a desfăşurat foarte bine: urşii au descoperit încet-încet împrejurimile, copacii şi chiar au făcut o baie în iaz. Seara s-au întors la cuşti, unde se pot adăposti de vremea rece”, a spus Annika Heikamp, biolog şi expert în urşi la Vier Pfoten.

Vier Pfoten militează pentru oprirea deţinerii urşilor în proprietate privată în Croaţia. Centrul ”Kuterevo” din munţii Velebit Croaţia a fost iniţial un centru destinat îngrijirii şi protejării puilor de urşi orfani.

Refugiul poate fi acum o casă primitoare pentru urşii salvaţi de la o viaţă în condiţii neadecvate, în grădini zoologice sau în proprietate privată. În prezent se lucrează la un alt adăpost pentru urşii ţinuţi în condiţii neadecvate nevoilor lor. Specialiştii Vier Pfoten cred că mai sunt încă şase urşi care au nevoie de ajutor: trei în grădini zoologice ilegale, unul în proprietate privată şi doi sunt ”urşi de restaurant”, ţinuţi într-o cuşcă să atragă turiştii.

Vier Pfoten este o organizaţie internaţională pentru protecţia animalelor cu sediul central la Viena, Austria.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?