Home » Natură » Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Publicat: 05.02.2016
Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au comunicat, vineri, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea peisajului cultural minier Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

„Roşia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munţilor Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate şi perioada medievală, în Epoca Modernă şi până în trecutul recent. Mineritul tradiţional, bazat pe iniţiativa familiilor şi a micilor asociaţii de mineri, s-a încheiat odată cu naţionalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006. La Roşia Montană avem de a face, aşadar, cu unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiţionale cunoscute în ziua de azi. Anduranţa sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică şi profundă între fundalul natural şi fenomenele culturale – din adâncul munţilor şi până la suprafaţă, de la morfologia peisajului şi până la flora şi fauna locului şi la comunităţile umane locale, totul poartă amprenta interacţiunii semnificative dintre om şi mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate şi spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global”, spune Ministerul Culturii.

Potrivit Ministerului Culturii, atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere – de exploatare, de asistenţă, de aerisire şi de evacuare a apei – excavate începând din perioada romană şi continuate în perioada medievală şi modernă, peisajul roman de suprafaţă, peisajul industrial istoric, şi târgul minier Roşia Montană. Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localităţii însumează mai mult de 80 de kilometri din care 7 kilometri datează din Antichitate, alcătuind cel mai vast şi mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană, precizează Ministerul Culturii.

„Potrivit evaluărilor, Roşia Montană îndeplineşte 5 dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roşia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoaşterea interacţiunii pozitive, generatoare de valoare, între om şi mediul său natural”, mai spune Ministerul Culturii.

Conform sursei citate, înscrierea în Lista indicativă naţională este primul pas procedural în vederea includerii în Patrimoniul Mondial şi constituie momentul iniţial al unui proces de cercetare aplicată, evaluare şi instituire a unor mecanisme eficiente de gestiune pe termen lung. La finalul acestui proces, care poate dura câţiva ani, statul român poate înainta dosarul de candidatură către Centrul Patrimoniului Mondial.

„Prin procesul de evaluare şi activare a peisajului cultural minier Roşia Montană se urmăreşte atât recunoaşterea largă şi protejarea valorii sale universale, cât şi iniţierea unui program integrat de dezvoltare a localităţii şi a zonei înconjurătoare, pe baza patrimoniului cultural şi natural, şi de susţinere a comunităţii locale. În acest sens, Guvernul României va iniţia un program de acţiuni, prin utilizarea diferitelor fonduri europene şi naţionale existente, pentru domeniile dezvoltare socio-economică, dezvoltare rurală, infrastructură, dar şi educaţie şi formare. Acest program va fi fundamentat pe principiile dezvoltării durabile şi ale economiei verzi”, mai spune Ministerul Culturii.

Totodată, sâmbătă, de la ora 17.00, la Muzeul Ţăranului Român, cu prilejul aniversării Roşiei Montane la 1885 de ani de la prima sa atestare documentată, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, va prezenta înscrierea Roşiei Montane în lista indicativă a României şi constituirea unui cadru de lucru pentru pregătirea dosarului de nominalizare pentru Patrimoniul Mondial, împreună cu iniţierea de măsuri pentru asigurarea dezvoltării zonei prin activarea resurselor sale perene, patrimoniul cultural şi natural.

Pe de altă parte, peisajul cultural minier Roşia Montană nu este singurul obiectiv aflat în atenţia Ministerului Culturii şi a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru a fi înscris în lista Patrimoniului Mondial. „România nu a revizuit niciodată lista indicativă naţională a siturilor posibil a fi incluse în Patrimoniul Mondial, de la prima formă a acestei liste, alcătuită în 1991, deşi este obligaţia fiecărui stat semnatar al Convenţiei Patrimoniului Mondial să îşi actualizeze lista indicativă la intervale de cel mult 10 ani”, mai spune Ministerul Culturii.

Potrivit ministerului, în ultimii 25 de ani, strategia UNESCO privind Patrimoniul Mondial, priorităţile şi criteriile de acceptare a unui sit în Lista Patrimoniul Mondial s-au schimbat şi s-au actualizat. „România trebuie, pe de-o parte, să prezinte propuneri viabile şi remarcabile potrivit criteriilor şi viziunii UNESCO de la nivelul anului 2016 şi, pe de altă parte, să garanteze conservarea şi calitatea managementului siturilor deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial”, spune Ministerul Culturii.

În acest context, Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor declanşează procedura de revizuire şi actualizare a listei indicative a României, în scopul de a produce o listă sustenabilă, menită atât să certifice valoarea universală a siturilor din România, cât şi să definească şi să reprezinte un patrimoniu mult mai bine articulat, complex, mai coerent şi, în cele din urmă, mai reprezentativ „pentru ceea ce România are, poate şi trebuie să ofere lumii”, după cum spune instituţia condusă de ministrul Vlad Alexandrescu.

Demersul vine după ce localitatea Roşia Montană, pe o rază de 2 kilometri, a fost clasată ca sit în categoria A, în noua Listă a Monumentelor Istorice, după cum a anunţat recent ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, în prima parte a lunii ianuarie, Vlad Alexandrescu a anunţat că situaţia sitului de la Roşia Montană se află în atenţia sa din momentul în care a preluat conducerea Ministerului Culturii.

Pe de altă parte, Vlad Alexandrescu a anunţat recent şi că Ministerul Culturii a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la Roşia Montană, după ce au fost sesizate mai multe nereguli în legătură cu acest sit.

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Otrăvirea câinilor ca formă de conflict între vecini. Ce spun psihologii despre acest tip de violență
Otrăvirea câinilor ca formă de conflict între vecini. Ce spun psihologii despre acest tip de violență
De ce i-a convocat Carol al II-a pe ambasadorii marilor puteri după atacul nazist asupra Franței
De ce i-a convocat Carol al II-a pe ambasadorii marilor puteri după atacul nazist asupra Franței
De la „delulu” la „cringe”: Cum ne-au schimbat englezismele și jargonul rețelelor sociale felul în care vorbim
De la „delulu” la „cringe”: Cum ne-au schimbat englezismele și jargonul rețelelor sociale felul în care vorbim
De ce izbucnim uneori în plâns atunci când cineva ne întreabă „Ce faci?”
De ce izbucnim uneori în plâns atunci când cineva ne întreabă „Ce faci?”
Ce se întâmplă atunci când companiile negociază cu hackerii. Cazul atacului cibernetic care a afectat milioane de studenți
Ce se întâmplă atunci când companiile negociază cu hackerii. Cazul atacului cibernetic care a afectat milioane de studenți
Un singur tratament cu psilocibină ar putea ajuta în dependența de cocaină
Un singur tratament cu psilocibină ar putea ajuta în dependența de cocaină
Oamenii fac mai puțin sex decât în trecut. Ce spune istoria, de fapt?
Oamenii fac mai puțin sex decât în trecut. Ce spune istoria, de fapt?
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație
Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil ...
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților