Home » Natură » Carcasele conservate ale unor animale descoperite într-un lac subteran din Antarctica

Carcasele conservate ale unor animale descoperite într-un lac subteran din Antarctica

Publicat: 23.01.2019
Cercetătorii din Antarctica au descoperit, conservate, carcasele unor mici vietăţi, îngropate la 1.066 de metri adâncime într-un lac subteran.

Anul acesta, specialiştii au reuşit, să foreze, în premieră, în gheaţa aflată deasupra lacului. Conform Mail Online, cercetările preliminarii arătau că aici există semne de viaţă.

Jurnalul Nature scrie că specialiştii au descoperit rămăşiţe de crustacee şi o tardigradă în adâncurile îngheţate. Ei consideră că aici ar putea exista mult mai multă viaţă. Descoperirea animalelor „a fost complet neaşteptată”, a declarat David Harwood, micropaleontolog din cadrul Universităţii din Nebraska.

Echipa nu este încă sigură cum au ajuns creaturile în lac, dar una dintre teorii este că sunt locuitori ai iazurilor şi râurilor din Munţii Transantarctici, aflaţi la 50 de kilometri depărtare de lac, ce au fost transportaţi în timpul perioadelor călduroase din urmă cu 10.000-120.000 de ani. Atunci când a apărut climatul rece, animalele au rămas captive în gheaţă.

Lacul subglaciar Mercer măsoară aproximativ 160 de metri pătraţi şi a fost descoperit în urmă cu aproximativ zece ani prin intermediul imaginilor funrizate de sateliţi. Echipa de specialişti plănuieşte să secvenţieze ADN-ul din carcase pentru a vedea dacă animalele erau de apă dulce sau sărată. De asemenea, datele ar mai putea dezvălui dacă au supravieţuit mediului subacvatic îngheţat.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire remarcabilă într-un lac aflat sub stratul de gheaţă al Antarcticii. Ar putea ajuta la detectarea vieţii pe alte planete

Antarctica ascunde secretele vieţii din lacul Vostok

Mii de lacuri albastre ciudate au apărut pe suprafaţa Antarcticii

Un lac ascuns de un milion de ani va fi explorat de oamenii de ştiinţă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare

O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii

(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare

Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult

Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții

Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?

Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul