Descoperire şocantă pe Everest: gheaţa se topeşte, iar cadavrele ies la suprafaţă

22 03. 2019, 08:29

Aproximativ 300 de oameni au murit în încercarea de a se căţăra pe Everest, iar aproape două treimi dintre cadavre încă sunt îngropate sub zăpadă şi gheaţă, potrivit Gândul.

Pe partea muntelui care aparţine Chinei, cea de nord, s-a început deja operaţiunea de strângere a acestora, deoarece sezonul de căţărări este pe cale să fie deschis. 

Mai mult de 3.800 de oameni au încercat să escaledeze cel mai înalt vârf din lume, Everest. 

Potrivit  BBC, Ang Tshering Sherpa, fostul preşedinte al Asociaţiei de alpinism din Nepal, a declarat că „din cauza încălzirii globale, gheţarii şi straturile de gheaţă de pe poteci se topesc, iar cadavrele, care au rămas îngropate atâţia ani, sunt acum expuse.”

Câteva studii arată cât de repede se topesc gheţarii din această regiune şi trag un semnal de alarmă referitor la încălzirea globală.

De asemenea, una dintre cauzele care au declanşat expunere acestor cadavre este şi deplasarea gheţarului Khumbu.

Vârful Everest este cel mai mare din lume, astfel încât recuperarea cadavrelor de la înălţimi mai mari este foarte dificilă şi costisitoare.