Cercetătorii au demonstrat pentru prima oară că ciorile sunt capabile de gândire conștientă

02 10. 2020, 19:00

Noi cercetări au dezvăluit o descoperire uimitoare. Ciorile nu sunt doar inteligente, aceste păsări enigmatice dețin și o formă de conștiență, fiind capabile să realizeze existența lucrurilor din lumea înconjurătoare. Cu alte cuvinte, ciorile au parte de experiențe subiective.

Asta se numește conștiență primară sau senzorială și a fost demonstrată anterior doar în cazul primatelor, ceea ce înseamnă că ar trebui să regândim înțelegerea noastră privind modul în care apare conștiența, pe lângă faptul că ar trebui să analizăm din nou și creierul aviar.

„Rezultatele studiului nostru dezvăluie o nouă modalitate de a privi evoluția conștienței și limitările sale neurobiologice”, a declarat Andreas Nieder, fiziolog la Universitatea din Tübingen, Germania.

GALERIE FOTO

Ce este conștiența primară

Conștiența primară este cea mai simplă formă de conștiență, fiind abilitatea de a realiza în prezent existența lumii înconjurătoare. În primul rând, acest tip de conștiență a fost asociat cu cortexul cerebral al primatelor, o regiune complexă din creierul mamiferelor.

Însă, creierul păsărilor este structurat în mod diferit față de cel al primatelor, fiind „netezit” acolo unde cel al mamiferelor este stratificat. Așadar, deși corvidele (familia din care fac parte ciorile) sunt incredibil de inteligente, având abilități cognitive prezente și la primate, oamenii de știință s-au întrebat mereu dacă ar putea ajunge la gândirea conștientă.

Este posibil ca abilitățile cognitive să fi evoluat în mod independent la păsări și mamifere, un fenomen cunoscut drept evoluție convergentă. Însă, mai este posibil că, de fapt, creierul nostru este mult mai asemănător cu cel al păsărilor decât sugerează diferențele.

Încă o întrebare și mai fascinantă

„Ultimul strămoș comun al oamenilor și al ciorilor a trăit în urmă cu 320 de milioane de ani. Este posibil ca percepția conștientă să fi apărut în acele vremuri și apoi să fi fost transmisă mai departe. În orice caz, abilitatea experienței conștiente poate fi realizată de creierul stratificat, dar și în mod independent de cortexul cerebral”, a mai spus Nieder.

Asta înseamnă că, de fapt, conștiența primară ar putea fi mult mai comună în rândul păsărilor și mamiferelor decât noi, oamenii, ne-am fi așteptat, scrie Science Alert.

Dacă acest lucru este adevărat, următoarea întrebare și mai fascinantă este: ar putea aceste animale să dețină și conștiență secundară? Realizează aceste păsări că sunt conștiente de lumea din jurul lor?

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cât de inteligente pot fi ciorile? Unele au trecut testul bezelei

Cât de inteligente sunt ciorile şi corbii? Fascinantele cazuri relatate de cercetători

Comportament bizar observat la ciori, unele aleg să se împerecheze cu cadavre

Ciorile au capacitatea să creeze unelte prin intermediul memoriei