Stratul de ozon a fost distrus în timpul celei mai mari extincții de pe Pământ
Multă vreme s-a presupus că stratul de ozon din straturile înalte ale atmosferei, care protejează viața de lumina ultravioletă, a fost distrus, în mare parte, în timpul extincției în masă de la sfârșitul Permianului, în urmă cu 250 de milioane de ani. În prezent, cercetătorii aduc dovezi directe ale acestui fapt.
Phil Jardine, de la Universitatea Münster din Germania, a arătat că boabele de polen și sporii din Permian conțin niveluri ridicate de substanțe chimice de „protecție solară” decât cele de mai devreme sau din perioadele ce au urmat mai târziu. Cercetarea a fost publicată în Science Advances.
„Vedem acest lucru doar la un moment dat, iar asta coincide cu extincția de la sfârșitul Permianului”, spune Jardine, conform New Scientist.
Cum explică Jardine distrugerea stratului de ozon odată cu marea extincție în masă?
În jur de 90% din speciile marine și 70% din cele de pământ au dispărut la sfârșitul Permianului. Marea Dispariție, așa cum au numit-o unii, ar fi fost cauzată de o perioadă de activitate vulcanică neobișnuit de ridicată. Lava a încălzit alte roci, inclusiv cărbune, eliberând cantități uriașe de gaze, precum dioxidul de carbon. Asta a dus la acidificarea oceanelor și la încălzirea globală, care, la rândul său, a generat niveluri scăzute de dioxid de carbon în oceane.
Asta explică de ce viața marină a fost atât de greu lovită, dar este mai puțin clar de ce atât de multe specii terestre au dispărut, de asemenea. O posibilitate este aceea că halocarburile eliberate de erupții au distrus stratul de ozon în același fel în care au făcut-o clorofluorocarburile (CFCs) folosite ca agenți frigorifici în secolul al XX-lea, rezultând în niveluri ridicate de lumină ultravioletă (UV) nocivă.
Nivelurile ridicate UV ar fi putut să scadă creșterea plantelor pe Pământ, conducând la efecte în cascadă asupra ecosistemelor, deoarece erbivorele și prădătorii au murit de foame. Efectele asupra mediilor marine ar fi putut fi mult mai mici, deoarece apa blochează razele UV.
Un fiasco asemănător ar fi putut avea loc în zilele noastre
Același lucru s-ar fi întâmplat în zilele noastre din nou, dacă statele nu ar fi fost de acord cu eliminarea treptată a clorofluorocarburilor, în cadrul protocolului de la Montreal, Canada, din 1987.
„Studiile de modelare sugerează că, până în 2060, dacă nu am fi avut protocolul de la Montreal, am fi avut o perturbare uriașă a ozonului și un colaps. Să sperăm că vom evita asta. Aceste genuri de acorduri și protecții de mediu contează într-adevăr foarte mult”, a spus Jardine.
Vă mai recomandăm și:
Turismul spaţial ar putea anula eforturile de reparare a stratului de ozon
Vulcanii sunt vinovaţi de Marea Extincţie din Permian
Rinocerul alb nordic ar putea fi salvat de la extincție. Ce metodă încearcă cercetătorii?