De ce păsările au supraviețuit atunci când dinozaurii au murit?

De ce păsările au supraviețuit când ceilalți dinozauri au murit? În documentarul „Life On Our Planet” de pe Netflix, capitolul șase este dedicat păsărilor și succesului lor evolutiv după dispariția altor dinozauri în urma extincției Cretacic-Paleogen (K-Pg), cauzată de impactul unui asteroid.

La început, ni se prezintă povestea unor păsări care au eclozat din ouă depuse înaintea catastrofei și care s-au adaptat într-o lume nouă. Dar cât de probabil este să se fi întâmplat acest lucru?

• Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
• Cum se împerechează caracatițele: un braț care găsește și fertilizează femela

Deși majoritatea documentarului se bazează pe cercetări științifice sau pe interpretări plauzibile ale datelor, doi oameni de știință care au studiat acest eveniment consideră că această parte a poveștii este improbabilă.

Arta vizuală impresionantă a serialului și nararea relaxantă a lui Morgan Freeman pot face ca problemele evidente ale poveștii despre supraviețuirea păsărilor să treacă neobservate. Majoritatea păsărilor actuale, la fel ca mamiferele, depind de îngrijirea parentală imediat după naștere. Dacă păsările de la sfârșitul Cretacicului aveau comportamente similare și toți adulții au murit în urma impactului, cum ar fi supraviețuit puii fără îngrijire parentală? Mai mult, majoritatea ouălor nu ar fi ajuns să eclozeze dacă părinții lor ar fi fost uciși, având în vedere că incubarea necesită prezența unui adult.

De ce păsările au supraviețuit când dinozaurii au murit?

Totuși, există specii de păsări ale căror ouă nu necesită îngrijire constantă, bazându-se pe căldura produsă de descompunerea materialului organic din cuiburi. Chiar și așa, eclozarea este doar o parte a problemei. Multe păsări sunt altriciale, adică puii lor sunt subdezvoltați și depind de părinți pentru hrană și protecție. Pe de altă parte, speciile precoce, care sunt mai dezvoltate la eclozare, tot nu ar fi supraviețuit complet singure, scrie IFL Science.

Unele păsări superprecoce, precum megapodele, sunt capabile să alerge după hrană imediat după eclozare, iar unele pot zbura chiar din prima zi. Cu toate acestea, și megapodele primesc, de obicei, un anumit nivel de îngrijire parentală, cum ar fi reglarea temperaturii cuiburilor.

Dr. Melanie During, de la Universitatea Uppsala (Suedia), susține că nu putem presupune că comportamentele păsărilor moderne le reflectă pe cele ale strămoșilor lor de acum 66 de milioane de ani. Totuși, ar fi surprinzător dacă supraviețuitorii extincției ar fi fost superprecoce, dar majoritatea descendenților lor ar fi devenit dependenți de îngrijire parentală.

O ipoteză improbabilă

În plus, During consideră că povestea „supraviețuirii în ouă” are alte probleme. Cojile ouălor nu sunt foarte eficiente împotriva radiației infraroșii. Cercetările ei arată că valul inițial de căldură a fost principala cauză a morții, cel puțin în America de Nord și Europa. Supraviețuitorii erau cei protejați, de exemplu, prin adăposturi subterane. Majoritatea dinozaurilor nu își depuneau ouăle în locuri adăpostite, dar este posibil ca unele păsări de atunci să fi făcut excepție.

Cercetările ei în depozitul Tanis din Dakota de Nord indică faptul că impactul a avut loc la sfârșitul primăverii. În opinia lui During, păsările care au supraviețuit probabil se aflau în emisfera sudică, mai îndepărtată de locul impactului și expusă mai puțin valului inițial de căldură. În plus, impactul s-a produs în toamnă în acea regiune, iar păsările care hibernau ar fi putut fi protejate.

Deși păsările moderne nu hibernează propriu-zis, unele intră în torpor, o stare mai puțin extremă. De exemplu, specia Phalaenoptilus nuttallii poate petrece săptămâni dormind fără să se hrănească. Astfel de comportamente, combinate cu adăposturi naturale, ar fi putut contribui la supraviețuire.

Indiferent de mecanismele implicate, păsările au supraviețuit

După impact, recuperarea ecosistemului în emisfera sudică a fost de două ori mai rapidă decât în nord, ceea ce poate explica de ce păsările din sud ar fi avut mai multe șanse de supraviețuire. Cu toate acestea, lipsa fosilelor din acea perioadă, mai ales în Australia, Africa și America de Sud, face dificilă confirmarea acestor ipoteze.

Dr. Derek Larson, de la Royal BC Museum (Canada), a studiat caracteristicile păsărilor care au supraviețuit. Cercetările sale arată că păsările fără dinți, probabil consumatoare de semințe, au avut un avantaj, deoarece semințele erau una dintre puținele surse de hrană disponibile după dezastru. Această tendință este observată și astăzi în ecosistemele afectate de incendii, unde păsările granivore sunt primele care reocupă habitatul.

De ce păsările au supraviețuit când ceilalți dinozauri au murit? Indiferent de mecanismele lor de supraviețuire, păsările au devenit incredibil de diverse, iar dr. During subliniază că încă trăim în „epoca dinozaurilor”, cu aproape 10.000 de specii de păsări, în comparație cu doar aproximativ 6.000 de specii de mamifere. Totuși, influența mamiferelor asupra planetei, în special a omului, este de departe mai mare.

Vă recomandăm să citiți și:

Cel mai mortal păianjen din lume ascundea un secret neașteptat

Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul

Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban

Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție