Prima pagină Natura

Fotoreportaj în Munţii Carpaţi: Alături de urşi – episodul 2

Silviu Matei | 07.30.2011 | ● Vizualizări: 1309
Fotoreportaj în Munţii Carpaţi: Alături de urşi – episodul 2     fotoreportaj, muntii carpati, fotografie, ursi, urs, românia, wildlife + zoom
Galerie foto (13)

V-aţi întrebat vreodată cum decurge o expediţie de fotografiere a animalelor sălbatice? Silviu Matei, fotograf colaborator al revistei National Geographic România, vă prezintă aventura sa prin munţii României, în căutarea urşilor carpatini.

Click aici pentru a citi primul episod al aventuriiprin Munţii Carpaţi!

După cele cinci zile petrecute în Munţii Bistriţei, urma să nedeplasăm în zona Munţilor Tarcău, şi anume în apropiere de cătunulArdeluţa. O zonă foarte frumoasă. Ca frumuseţe, linişte, puritateşi nu ştiu cum să-i mai spun, ambele zone în care am fost sunt devis.

După ce am mai petrecut timp de două ceasuri cu domnul maistrula un pahar de vorbă am plecat şi noi spre destinaţia noastrăamintită mai sus. Ne-am întâlnit cu un domn de la Ocolul Silviccare ne-a luat cu maşina şi împreună am plecat la drum povestindîntâmplări petrecute de-a lungul anilor prin pădurile noastre.Ajunşi în cătunul Ardeluţa, ne-am întâlnit cu rangerul din zonă,urmând a discuta apoi planul pentru zilele următoare. Dupăstabilirea unor puncte de observaţie am plecat la drum.



Am stat în acest punct până la lăsarea întunericului, apoi ne-amretras şi noi împreună cu rangerul spre locul unde eram cazaţi şiunde ne lăsasem mare parte din bagaj. A doua zi ne trezim dis dedimineaţă, adică la ora 4. Şi ce bine dormeam! Am băut repedecafeaua de dimineaţă şi am plecat într-o zonă sălbatică din MunţiiTarcău, drumul durând cam 30 minute. În jurul orei 5 eram deja înpădure. O ceaţă foarte fină persista în aer, dând astfel pădurii unaer misterios.

Pe marginea drumului, prin pădure, am zărit o grămadă depârâiaşe şi cascade pe care în zilele următoare le-am fotografiatdin toate unghiurile.

Tot mergând noi aşa încet prin pădure, împreună cu rangerul şicu un domn pădurar (ieşit de acum la pensie, dar care a vrut să neînsoţească din plăcere), auzim la un moment un brăhnit puternic.Dar ce înseamnă cuvântul brăhnit? Este sunetul pe care îl scotcăpriorii şi căprioarele când simt că în zonă este un potenţialpericol. Imediat ne-am aşezat pe vine şi am aşteptat câteva zeci desecunde, fără a face nici cea mai mică mişcare, timp în care acelbrăhnit se auzea neîncetat.

Prima dată am crezut că este un căprior, dar spre surprizanoastră am putut zări printre brazi o ciută de cerb împreună cupuiul ei, iar undeva mai departe stătea şi ne supraveghea foarteatent, regele pădurii, un frumos exemplar de cerb carpatin. Dinpăcate nu am reuşit să le fac câteva poze din cauza brazilor şi avegetaţiei care erau în faţa mea, iar cerbul împreună cu "familiasa" s-au depărtat încet, afundându-se tot mai mult în adânculpădurii. Îi priveam prin teleobiectiv cum se depărtau.

Încet, încet ne-am deplasat spre locul unde aceştia au stat,observând că acel loc fusese foarte frecventat de ei şi fiind înacelaşi timp şi locul lor de odihnă. Acest lucru era foarte uşor deobservat datorită urmelor, atât unele vechi cât şi unele foarteproaspete.

Cu o uşoară expresie de dezamăgire pe faţa mea, am oftat uşor.Auzindu-mă, pădurarul care ieşise de câţiva ani la pensie mi-a spusîn şoaptă: "Se mai întâmplă ca şi noi să dăm peste ei dintr-o datăprin pădure, iar tu să nici nu bănuieşti că ei sunt acolo. În plusde asta, este foarte posibil să ne fi auzit, deşi am mers încet şiîn linişte, cu toate că uneori paşii omului se pot auzi în linişteapădurii. Ziua stau foarte liniştiţi şi se odihnesc, iar la cel maimic zgomot devin foarte atenţi pe direcţia din care s-a auzit acelzgomot. Posibil că foşnitul vegetaţiei prin care noi am mers saupoate că unul dintre noi să fi călcat uşor pe o crenguţă uscatăcare s-a rupt şi în acest fel s-a făcut zgomot."

Mi-am amintit că la un moment dat am fost nevoiţi să trecempeste un brad căzut care se cam şi uscase între timp şi atunci m-amagăţat în câteva crenguţe care s-au rupt, producând astfel un uşorzgomot.

Mergând prin pădure am găsit pe lângă sumedenia de urme de totfelul, de cerb, ciută, ied, lup şi râs, un loc unde s-au bălăcit şicâţiva mistreţi. O ditamai băltoacă în mijlocul pădurii plină denoroi, iar pe lângă ea pământul era scormonit de ziceai că cineva avenit cu plugul la arat. Am mai văzut şi prin alte locuri urmeleunor astfel de treceri "uşoare" a unei întregi turme de mistreţidar niciodată nu credeam că pot să scormonească pământul în aşahal. Ce bine dacă s-ar putea domestici porcii mistreţi. Nu ţi-armai trebui tractor, plug şi alte ustensile agricole. Îţi arătarlaua de zici că ai folosit cel mai bun plug din lume şi pedeasupra ţi-o mai şi discuieşte. Şi nu costă nici mult întreţinerealor: un sac, doi de porumb şi o băltoacă de câţiva metri pătraţi cuceva noroi pentru întreţinerea corporală.

Şi toată ziua am hoinărit noi prin pădure, pe drumurileforestiere ce nu erau multe la număr, doar două, însă care îţipurtau paşii adânc în inima pădurii cale de mulţi kilometri.

Seară ne-am întors spre unul din punctele de observaţie, de undeam avut ocazia să vedem primul urs din acest areal, acestavizitându-ne în jurul orei 19.

În imagine sunt eu alături de ranger, fiind surprinşi îndrum spre unul dintre locurile de pândă. Drumul era cum era, darnoroiul în unele locuri depăşea 15 cm, nefiind o problemă prea maredeoarece eram echipaţi corespunzător.

Primul urs observat, fotografiat şi filmat din aceastăzonă.

La început a fost uşor precaut şi foarte atent în direcţia deunde venea zgomotul aparatelor nostre de fotografiat, aceste micimitraliere care făceau cadru după cadru cu o viteză începând de la4 cadre pe secundă până la 8 cadre pe secundă. Pe noi nu avea cumsă ne vadă, fiind foarte bine camuflaţi în observator. Aşadar, MoşMartin nu prea era sigur de ce se întâmplă pe acolo. Se vedea că nuprea îi era pe plac zgomotul produs de micile nostre mitraliere,deşi încercam să facem o poză la un interval de 3, 5 sau 10secunde. Şi în imaginile prezentate aici şi în cele care se găsescpe website-ul www.outdoorphotography.ro veţi putea observa că acestexemplar era mai mult cu ochi pe noi, mă rog, în direcţia de undevenea zgomotul.

Au trecut câteva minute până ce ursul s-a obişnuit oarecum cuzgomotul sau cel puţin aşa ne-a plăcut nouă să credem atunci. Credcă dacă ne-ar fi zărit, în secunda doi ar fi fost în pădure.

Preţ de o oră şi ceva i-am tot făcut poze, l-am filmat şi i-amputut observa comportamentul.

Încet încet se lăsa întunericul peste pădure, dar şi peste noi,iar lumina din pădure a scăzut foarte mult încât niciun ISO cu ovaloare de 12800 nu ne prea mai ajuta. Astfel, am luat-o încetişorînapoi spre drumul de întoarcere, încheind prima zi în această zonăfoarte bucuroşi că am avut succes. Urma ca a două zi să o luăm dela capăt, tot în acest punct de observaţie, să vedem ce suprize nemai oferă codrul.

A doua zi am plecat din nou pe coclaurile împădurite în căutareaunor locuri unde mai stau ceva animale sălbatice. Nu prea am avutnoi succes cu animale de talie mare şi am pozat din nou cevarâuleţe de munte şi cascade. Din când în când mai apărea şi câte unpiţigoi de brădet.

Fotomodelul nostru înaripat. Piţigoi de brădet.

Seara ne-am întors în locul cu pricina, instalându-ne din nou înlocul de observaţie şi aşteptând. La un moment dat am zărit prinpădure o mică siluetă. Ghici cine era:

Era un alt urs mai mic, de această dată, care a ieşit agale dinpădure nestingherit de nimeni şi de nimic.

La primul click al aparatului foto a ridicat privirea înspredirecţia noastră. Ne-am oprit din pozat şi am continuat să-lurmărim pentru a nu-l deranja mai tare şi pentru a-i permite săînainteze încă câţiva metri în poiană (deoarece se oprise lângămarginea pădurii şi ne era teamă să nu o zbughească înapoi). Ursula fugit după câteva secunde, traversând în viteză toată poiana,dispărând apoi în pădure.

Apoi după ceva timp a reapărut mai sus, într-o zonă maiîndepărtată, fiind la fel de precaut şi căutând prin iarbă câteceva de mâncare.

L-am lăsat în pace şi nu i-am mai făcut aşa de multe fotografiivăzând că este foarte precaut, pentru că nu doream să-l speriem maitare. Ne-am mulţumit cu câteva imagini în speranţa că nu l-amderanjat foarte tare, continuând doar să-l observăm, să-i studiemcomportamentul şi felul cum acesta îşi caută de mâncare. Şi pot săvă spun că a fost foarte frumos.

A treia zi însă am avut o surpriză foarte mare.

Ne-am instalat noi ca de obicei în locul nostru preferat şi amaşteptat.

În aproximativ jumătate de oră şi-a făcut apariţia din pădure unalt urs. Unul mult mai mare, atât de mare încât nu puteam să-lprind pe tot în cadrul aparatului de fotografiat. Urmărind acesturs prin poiană am auzit încet cum rangerul ne spune în şoaptă"priviţi în stânga departe, în dreptul pomului ăla, în spate, alturs". Mi-am îndreptat uşor teleobiectivul spre zona respectivă şiam fost plăcut surprins de apariţia unui alt urs, care de fapt erao ursoaică. La apariţia acesteia, ursul aflat deja în poiană s-aridicat brusc din locul în care stătea şi şi-a manifestatsupremaţia pentru acel loc, începând să mârâie destul de puternic,iar noi, aflaţi cam la 60-70 metri depărtare îl auzeam foarte bine.În acel moment am rămas toţi trei (eu, Eros şi rangerul) blocaţi deuimire. Colegul meu spuse în şoaptă: "frate, ăştia se iau labătaie!"

Prima mea impresie după acele secunde de mârâială puternică afost că cei doi se vor lua puţin la. Nu doar eu am ajuns în acelesecunde la această concluzie. Toţi trei ne-am gândit la asta.Ursoaica, de altfel foarte hotărâtă şi curajoasă, tot continua sămeargă spre locul unde era ursul. Nu a fost impresionată prea tarede mârâiturile puternice ale masculului, dar păstra o distanţă de2-3 metri. Dar se pare că domnul urs a fost în cele din urmă undomn în adevăratul sens al cuvântului: a acceptat prezenţaursoaicei, mai mârâind din când în când, aşa, de control. Am trasrepede o serie de vreo 15-20 de imagini, apoi am hotărât să-Ifilmez. O să postez filmul într-o secţiune separată care va puteafi găsită pe website-ul www.outdoorphotography.ro

În această secţiune veţi găsi numai conţinut original, filme cuşi despre animalele sălbatice filmate de mine în full HD(1920/1080p). Sper să vă placă.

După mai bine de o oră şi ceva cât timp i-am observat, cei doiurşi au plecat pe rând în pădure. Oricum, nu prea mai puteam facepoze, deoarece lumina scăzuse foarte mult, aşa că am preferat să neretragem şi noi spre locul unde eram cazaţi, să mâncăm, să mai stămla poveşti şi apoi să tragem un pui de somn pe care îl meritam dinplin.

În ziua următoare intenţionam să încercam să urcăm într-o zonămai înaltă, unde speram să avem norocul de a fotografia rotitulcocoşului de munte. Dar vremea nu prea a ţinut cu noi, sus în muntepe la altitudinea de 1200 metri erau nori, ceaţă şi mai ningea dincând în când. Am hotărât totuşi să ne trezim dimineaţa şi să vedemdacă sunt ceva semne că se mai îndreaptă vremea. Zis şi făcut.Ne-am trezit noi dimineaţa, dar vremea ne-a dezamăgit. Erau nori,ceaţă şi jos unde eram noi ploua uşor. Ne-am mai tot plimbat noiprin zonă şi am mai explorat diverse locuri dar nimic. A doua ziurma să ne facem bagajele şi să plecăm spre casele noastre, înapoiîn Bucureşti.

Hmmmm, dezamăgitor gândul acesta, dar nu aveam ce face.Începusem să mă obişnuiesc pe aici prin locurile astea frumoase,sălbatice, cu un aer foarte foarte curat. Aş mai fi stat încă peatât fără nici o problemă, dar în Bucureşti, la serviciu, măaşteptau cu drag colegii mei că să-mi dea de muncă, că doar m-amîntors cu bateriile încărcate după atâta concediu petrecut lamunte, nu? Ce-i mult strică. Şi uite cam aşa s-a desfăşurat "mica"tură prin munţi încercând să fotografiez Comorile Carpaţilor.

Fotografii şi text de SilviuMatei.