Era insectelor

Insectele sunt cel mai numeros grup de animale: peste un milion de specii cunoscute, dar specialiştii estimează că există între şase şi zece milioane, iar unii, mai optimişti, spun că e posibil să existe chiar vreo 70 de milioane. Dintre toate formele de viaţă cunoscute de om până în prezent, insectele reprezintă mai bine de jumătate. Trăim într-o „eră a insectelor”, cu atât mai fascinantă, cu cât ne mai rămân de descoperit milioane de specii.

Insectele au apărut acum aproximativ 400 de milioane de ani şi aproape toate ordinele de insecte care existau în urmă cu 200 de milioane de ani au reprezentanţi şi în fauna actuală. E un exemplu impresionant de supravieţuire, rezultat al adaptării perfecte la cele mai diverse condiţii de viaţă.

• Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
• ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință

Care este explicaţia acestui formidabil succes evolutiv? Nu ştim totul, dar câteva dintre cauze ar putea fi:

Adaptabilitatea

Insectele sunt un grup cu o mare plasticitate, evoluând rapid şi adaptându-se la schimbări, la noi situaţiii şi oportunităţi. Insectele fitofage mănâncă un număr mare de specii de plante; alte insecte se hrănesc cu animale – vertebrate sau nevertebrate, moarte sau vii – iar o grămadă de insecte mănâncă alimente „de-ale noastre”, inclusiv hrană prelucrată termic (gătită), haine, pene, mumii, sânge, dopuri de pluta, hârtie, bălegar… ce mai, aproape orice!

Capacitatea de a zbura

Este o însuşire care le-a permis insectelor să se răspândească şi să cucerească noi teritorii; aşa se face că ele pot fi întâlnite şi pe insuliţe nelocuite, şi la altitudini mari în munţi, şi în mijlocul celor mai mari deşerturi ale lumii.

Metamorfoza

Este una dintre cele mai fascinante caracteristici ale insectelor. Acestea trec prin mai multe stadii de viaţă, în cazul metamorfozei complete (cu 4 stadii) larvele fiind mult diferite de adulţi, nu doar ca înfăţişare, ci şi ca mod de viaţă, ceea ce le dă posibilitatea de a exploata alte resurse de hrană.

Scheletul extern

O adevărata minune tehnologică. Alcătuit în cea mai mare parte din chitină, e uşor, flexibil şi totodată foarte rezistent la agresiuni chimice şi mecanice. Din acest material excelent, natura a produs o varietate imensă de modele, combinând siluete, forme de picioare, aripi, piese bucale…

Uneori, siluetele reprezintă adaptări funcţionale la zbor, aşa cum sunt corpurile subţiri şi elansate ale libelulelor. Alteori, sunt constructţi trainice, compacte, ca în cazul corpurilor aproape semisferice ale gărgăriţelor. Iar picioarele, aripile, armăturile bucale sunt , de asemenea, „fabricate” în milioane de variante.

Un proiect de succes

„Design-ul” insectelor are la bază o schemă neschimbată de sute de milioane de ani: corpul format din trei segmente (cap, torace, abdomen), cu două perechi de aripi, trei perechi de picioare, două antene şi doi ochi compuşi. Dar această schemă de bază se declină în nenumărate variante, care sunt tot atâtea expresii ale adaptării.

De exemplu, cele trei perechi de picioare pot avea cele mai variate infăţişări: gheare pentru agăţat (la păduchi), porţiuni lăţite care slujesc la înot (la insectele acvatice), discuri adezive pentru prinderea de suport (aşa reuşesc muştele să stea pe un perete vertical neted sau pe tavan) şi nenumărate altele.

La greieri şi lăcuste, picioarele posterioare sunt proiectate pentru salt. Foarte lungi, cu muşchi zdraveni, ele dezvoltă o forţă considerabila, care propulsează corpul insectei la câţiva metri buni distanţă – o performanţă remarcabilă pentru o creatură de numai câţiva centimetri lungime.

Insecte prădătoare, călugăriţele au drept principală armă de atac perechea de picioare anterioare. Mecanismul de tip „lamă de briceag” + marginile dinţate ca fierăstraiele + plus viteza de prindere = arme de atac eficiente şi înfricoşătoare.

Călugariţele sunt capabile să captureze într-o fracţiune de secundă prăzi de dimensiunile lor sau chiar mai mari. Speciile mari de călugariţe exotice pot captura nu doar în afara de insecte şi păianjeni, ci şi vertebrate mici precum broaşte, şopârle, rozătoare sau păsări colibri. Aceste insecte sunt faimoase prin faptul ca femelele obişnuiesc să devoreze, dupa împerechere, masculii din propria specie.

Ochii compuşi sunt alcătuiţi din mii de faţete; fiecare faţetă este îndreptată intr-o direcţie diferită de cea a vecinelor ei, capteaza o impresie generala referitoare la culoarea şi intensitatea luminoasa a unei porţiuni din obiectul privit şi transmite un fragment din imaginea totală. Insectele nu văd bine decât la distanţe mici, dar pot sesiza mişcări extrem de fine.

Insectele au fost cele dintâi creaturi înaripate apărute pe Pământ. Cu toate că există şi specii aptere (lipsite de aripi), cele mai multe dintre insecte au aripi, iar acestea sunt printre cele mai importante caractere de clasificare a lor. Prin înfăţişarea aripilor, un fluture se deosebeşte net de o libelulă, de un gândac sau de o muscă.

Camuflaj:uneori, siluetele insectelor imită atât de bine anumite părţi ale plantelor, încât rezultatul este un camuflaj de invidiat. Ceea ce pare o ramură, o frunză sau o floare poate fi, de fapt, o insectă. Chiar spinii plantelor pot deveni „sursă de inspiraţie” pentru unele insecte…

Modurile de viaţă ale insectelor şi adaptările lor fiziologice şi comportamentale sunt la fel de diverse şi de uluitoare ca şi înfăţişările lor. Furnicile tăietoare de frunze cară în adâncul furnicarelor fragmente vegetale care, descompunându-se, formează un substrat tocmai bun pentru cultivarea unor ciuperci minuscule, ce slujesc drept hrană furnicilor.

Larvele unor insecte acvatice se protejează de prădători construindu-şi un înveliş din pietricele mărunte şi nisip, consolidate cu ajutorul unei secreţii proprii, îmbrăcându-şi astfel corpul într-o armură minerală.

Un mic număr de specii sunt bioluminiscente, cum sunt binecunoscuţii licurici; semnalele luminoase sunt un sofisticat mijloc de comunicare, individualizat de la o specie la alta şi care permite fiecărei insecte să-şi găsească – chiar pe întuneric – partenerul de împerechere potrivit, din propria sa specie, recunoscându-l după codul de semnalizare caracteristic.

Şi astăzi, în ciuda presiunii exercitate de om asupra naturii, insectele continuă să evolueze, să se adapteze şi să se răspândească. Iar oamenii de ştiinţă cred că insectele, apărute pe planetă cu mult înaintea noastră, vor continua să trăiasca pe Pământ mult timp după ce noi, fiinţele umane, nu vom mai fi.

Foto: Hepta, Shutterstock