Dragonii din subteran

Un alt aspect interesant este acela ca olm-ul poate trai pana la sase ani fara sa se hraneasca, el posedand un metabolism extrem de lent, perfect adaptat la temperaturile scazute din subteran. El poate trai pana la 100 de ani, in timp ce maturitatea sexuala o atinge in jurul varstei de 14 ani, asemanator cu specia umana.

O trasatura unica este si prezenta branhiilor externe, prezente in zona din spate a capului. Trei la numar de fiecare parte, acestea au o culoare rosu-aprinsa datorita sangelui care le iriga. Olm-ul prezinta si o forma atrofiata de plamani, dar acestia sunt numai accesorii, reminiscente ale vietii pe uscat.

• ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
• O ciupercă de la Cernobîl pare să fi dezvoltat o abilitate incredibilă

Charles Darwin, va mentiona olm-ul in celebra sa lucrare „Originea speciilor”, folosindu-l ca exemplu pentru reducerea functiilor si organelor datorita schimbarii mediului de viata al animalului.

Mai multe exemplare au fost trimise de oamenii de stiinta sloveni in pesteri din Franta, Germania, Ungaria, Italia, Anglia sau Belgia, acolo unde implementarea a fost un succes, majoritatea animalelor supravietuind schimbarii mediului. Desi se credea ca Proteus anguinus este singura specie existenta de olm, in 1986, echipele de naturalisti au descoperit, tot in Slovenia, un exemplar diferit fata de primul, pe care l-au numit Proteus anguinus parkelj.

Desi asemanatoare la o prima vedere, cea de a doua specie prezinta mai multe diferente fata de prima. In cazul acesteia, culoare pielii este aproape neagra, ochii sunt perfect functionali ( desi sunt mult mai mici decat la alte specii de amfibieni), capul si coada sunt mai scurte iar organele sensitive sunt mult mai putin sensibile decat in cazul Proteus anguinus.
Evolutia separata a acelorasi stramosi comuni este cu atat mai curioasa, cu cat ambele specii traiesc in acelasi areal geografic, nu mai mare de cateva sute de kilometri.

In prezent, proteus anguinus se afla pe lista animalelor pe cale de disparitie, orice forma de comercializare a acestora fiind aspru pedepsita de legea slovena. Micutul amfibian este, de altfel, motiv de mandrie nationala in Slovenia, imaginea sa fiind redata pe una dintre monedele acestei tari. 

O aparitie insolita
In lucrarea sa “Gloria Ducatului Carniola” din 1689, una dintre cele mai ample lucrari de istorie naturala privind zona centrala a Sloveniei, medicul Johann Weichard von Valvasor face referire la un moment unic, petrecut in fosta localitate Ober-Laibach( cca 10 kilometru distanta de Ljubljana). Atractia acestui orasel era un izvor carstic care erupea neregulat, la cateva ore sau chiar la 20 de zile, in functie de cantitatea de precipitatii atmosferice. Legendele locale, faceau referire la acest fenomen ca la unul provocat de un dragon subteran care, periodic, arunca la suprafata apa incalzita.

Nu mica a fost mirarea localnicilor atunci cand, odata cu prabusirea unei stanci si producerea unei eruptii violente de apa, la suprafata avea sa apara un “pui de dragon” nu mai mare de o palma, 20-30 de centimetri. De altfel, insusi von Valvasor il denumeste astfel in lucrarea sa. Este usor de inteles faptul ca, multa vreme, oamenii au evitat locul cu pricina de teama dragonului urias care ar fi salasluit in adancuri.

Reticenti la aceasta descoperire, oamenii de stiinta vor studia amanuntit animalul de abia in 1768, atunci cand naturalisul austriac Joseph Nicolai Laurenti il va denumi proteus anguinus, sau olm. Cercetarile vor fi continuate de catre Carl Franz Anton Ritter von Schreibers, un alt cercetator austriac, care va studia anatomia “dragonului” si va trimite rezultatele oamenilor de stiinta de la universitatile si muzeele din Londra si Paris.
Incepand cu acest moment, micutul olm va intra in atentia naturalistilor din toata Europa, starnind dispute aprigi in randul acestora.

Micul “dragon” al pesterilor
Oamenii de stiinta au stabilit ca este vorba de una dintre cele mai primitive forme de batracieni, inrudita cu salamandrele si tritonii, perfect adaptata la viata din subteran.
De altfel, intregul organism al animalului a suferit transformari de-a lungul timpului, pastrand numai acele functii necesare vietii in pesterile si apele din Alpii Dinarici, singura zona cunoscuta in care a fost descoperit.

Olm-ul are corpul acoperit cu o piele subtire aproape transparenta care prezinta nuante de galbui sau roz, culoare foarte asemanatoare cu pielea umana, motiv pentru care a fost denumit si “pestele om”. Membrele sale sunt atipice fata de cele ale altor amfibieni, el prezentand numai trei degete, in loc de patru, la membrele superioare, in timp ce la membrele inferioare acesta are numai doua degete, in loc de cinci.

Capul animalului prezinta, poate, cele mai puternice transformari. Desi pastreaza inca o parte a nervilor optici, ochii acestuia nu sunt vizibili, olm-ul fiind complet orb. In schimb, simtul mirosului si cel tactil sunt extrem de dezvoltate, comparativ cu celelate specii inrudite. Studiile efectuate de-a lungul timpului, au demonstrat insa o capacitate deosebit de interesanta a micutei vietati. Crescut la lumina, olm-ului devine cenusiu in timp ce in zona capului ii apar lobii ocularii, desi acestia nu au nicio functie si nu ajuta in niciun fel la vederea animalului.