… acum cateva zile una din elevele mele a facut o criza de epilepsie in timpul orei de istorie… au fost momente de neputinta, de panica si de soc emotional pentru toata lumea. Mi-am dat seama ca scoala de azi ar trebui sa le ofere elevilor mai multe deprinderi si cunostinte importante pentru viata de zi cu zi. Profesorii lor, neinstruiti la timpul lor, nu le pot oferi aceste informatii…
Liliana Necula, diriginte clasa a Xa, Ploiesti
Cu astfel de cazuri ne intalnim frecvent in viata de zi cu zi, la scoala, in familie, la locul de munca sau pe strada. Poate sa fie un banal lesin, o simpla taietura dar ne putem confrunta de asemenea cu un stop cardio-respirator, cu o hemoragie, cu fracturi etc. Stim cum sa reactionam in astfel de cazuri? Care sunt primele masuri de prim ajutor? Cand trebuie sa intervenim si cand nu?
Daca pana acum tot ceea ce puteam face era sa solicitam interventia serviciilor de specialitate si sa asistam neputinciosi la drama care se desfasura in fata noastra, din octombrie anul trecut ne putem inscrie pe site-ul www.salvez.ro pentru a participa la cursuri de prim ajutor gratuite.
Aceste cursuri fac parte din proiectul „O viata poate depinde de tine”, organizat de Asociatia React si Vodafone Romania.
Proiectul pune accent pe importanta apelarii corecte a serviciului 112 si pe necesitatea acordarii primului ajutor pana la venirea echipajelor specializate. In acest scop, pe www.salvez.ro sunt informatii si exemple pentru o utilizare corecta a numarul urgenta 112 si o serie de clipuri video care prezinta principalele manevre de prim ajutor, explicate si ilustrate de paramedici din cadrul SMURD.
Pana in prezent peste 3.000 de persoane au invatat cum sa resusciteze cardio-respirator o victima, cum sa opreasca o hemoragie, ce trebuie sa faca in cazul unui lesin. Cursurile de prim ajutor se adreseaza tuturor categoriilor de public, de la elevi si studenti pana la parinti si angajati si sunt sustinute in institutii, ONG-uri, scoli, facultati, ambasade etc.
Toti cei interesati sa invete cum se acorda primul ajutor in situatii de urgenta se pot inscrie pe www.salvez.ro pentru a participa la cursuri sau pentru a ne solicita organizarea unui astfel de curs la sediul lor pentru angajati sau beneficiari.
Campania este organizata in parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Ministerul Sanatatii si Serviciul pentru Telecomunicatii Speciale
„Ma bucur foarte tare ca am participat la cursul de prim-ajutor, personal il gasesc foarte folositor. Mi-au placut foarte mult formatorii, am apreciat ca ati alocat timp astfel incat fiecare participant sa execute manevrele, chestiune care chiar face diferenta.” Roxana Agafitei, 33 ani, coordonator HR.