Tehnologia care poate face ca telepatia să devină realitate

Ar putea fi posibil ca oamenii să afle ceea ce gândesc cu adevărat ceilalţi oameni – cel puţin cu ajutorul unei noi tehnologii experimentale. Cercetătorii de la Universitatea Washington au inventat o modalitate pentru a conecta creierele de la doi oameni, prin intermediul internetului, care au participat apoi la un fel de joc – ce a inclus 20 de întrebări -, fără să vorbească absolut deloc între ei.

În acel experiment, primul participant – cel care avea sarcina de a răspunde la întrebări, fiind denumit „respondent” – şi-a pus pe cap un fel de beretă ce era conectată la un encefalograf, care înregistra activitatea undelor cerebrale. Cercetătorii americani au arătat „respondentului”, pe monitorul unui computer, un set de fotografii cu imagini ale unor obiecte comune, iar „respondentul” era invitat să aleagă câte un obiect.

• Sângele centenarilor oferă indicii despre mecanismele longevității
• Vegetarienii au șanse mai mici să atingă vârsta de 100 de ani, indică un studiu

Apoi, într-un alt laborator, aflat la o distanţă de aproape 1,6 kilometri, cercetătorii au prezentat celuilalt participant la experiment, denumit „solicitant”, o listă cu acele obiecte sau fiinţe. „Solicitantul” a fost instruit să adreseze o serie de întrebări predeterminate cu variante simple de răspuns – „da” sau „nu” -, care să îl ajute să identifice obiectul la care privea „respondentul”. Întrebările erau simple, precum „Poate să zboare?” şi „Este vorba de un animal?”.

„Solicitantul” adresa câte o întrebare pe rând, cu un singur clic al mouse-ului, iar „respondentul” răspundea cu „da” sau „nu”, concentrându-se asupra unuia dintre cele două LED-uri luminoase conectate la monitorul unui computer. Apoi, răspunsul „respondentului”, sub forma unui semnal, călătorea prin intermediul internetului până ajungea la „solicitant”. Acel semnal activa o bobină magnetică plasată în spatele craniului „solicitantului”. Un răspuns de tip „da” genera o reacţie suficient de puternică pentru a stimula cortexul vizual din creier. Un răspuns de tip „nu” nu făcea acest lucru. Presiunea pusă pe cortexul vizual cauza un flash luminos în faţa ochilor persoanei respective. Acel flash luminos a fost denumit „fosfenă” şi a creat o perturbare în câmpul vizual al persoanei respective. Prezenţa fosfenei a oferit indicii care l-au ajutat pe „solicitant” să identifice obiectul la care privea „respondentul” în acel moment.

Cercetătorii americani au descoperit că participanţii la acest experiment au ghicit în 72% din cazuri răspunsurile corecte, în comparaţie cu 18% din cazuri, în cadrul grupului de control. Grupul de control a participat la un experiment desfăşurat pe baza aceloraşi reguli, cu excepţia faptului că savanţii au înconjurat cu plastic acele bobine, pentru a anula câmpul magnetic şi, practic, pentru a nu stimula cortexul vizual în cazul răspunsurilor de tip „da”.

Descoperirile făcute în acest experiment au fost publicate, miercuri, într-un articol apărut în PLOS One. Cinci perechi de voluntari au participat la 20 de runde ale acestui joc (10 reale şi 10 de control). Fiecare rundă a inclus opt obiecte, cu trei întrebări alocate fiecăruia dintre obiecte. Mai multe măsuri au fost luate pentru ca organizatorii experimentului să se asigure că voluntarii nu puteau să trişeze sau să îşi piardă concentrarea. „Solicitanţii” au purtat dopuri de urechi şi nu puteau să audă zgomotul produs de bobina magnetică din spatele craniilor lor, iar savanţii au schimbat, de asemenea, intensităţile de stimulare a cortexului, pentru a limita posibilitatea ca sunetul produs de bobină să ofere indicii (care să ajute la găsirea răspunsurilor corecte, n.r.). Cercetătorii americani au modificat, de asemenea, poziţia acelor bobine la fiecare rundă de experimente.

Experimente similare de conectare a două creiere au fost realizate pe animale, precum şobolani şi maimuţe. Un alt proiect a vizat transmiterea semnalelor cerebrale de la oameni la şobolani. În acel studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, semnalul cerebral de la om a fost direcţionat spre cortexul motor al unui şobolan adormit, făcându-l pe rozător să îşi mişte coada. Cercetătorii au descoperit astfel că omul era capabil să controleze mişcarea cozii şobolanului în 94% din cazuri.

Acest domeniu de cercetare, ce pare că ţine de domeniul ştiinţifico-fantasticului, are un potenţial uriaş şi în diverse aplicaţii din viaţa reală, care depăşesc cu mult conceptul de „control al minţii”. „Imaginaţi-vă că avem un elev cu ADHD şi un elev tipic din punct de vedere neurologic”, a spus coautorul studiului, Chantel Prat, cercetătoare la Institute for Learning & Brain Sciences şi profesor la Universitatea Washington. „Atunci când elevul care nu are ADHD este atent, creierul elevului cu ADHD poate fi plasat în mod automat într-o stare de atenţie”.

Printre celelalte experimente realizate anterior de Chantel Prat şi colegii ei s-a aflat şi un studiu care a dus la dezvoltarea unei tehnologii ce a permis unei persoane să activeze diverse dispozitive cu puterea minţii şi să controleze, tot cu puterea minţii, mişcarea mâinilor unei alte persoane.

Sursa: Newsweek, Mediafax