Home » Știință » 5 MUTAŢII pe care omul le va dezvolta în viitor. Una aduce beneficii în viaţa sexuală

5 MUTAŢII pe care omul le va dezvolta în viitor. Una aduce beneficii în viaţa sexuală

Publicat: 01.11.2015
Deşi preconizările privind evoluţia umană sunt din ce în ce mai numeroase, se cunoaşte prea puţin despre modul în care noi ne vom dezvolta în timp.

De-a lungul istoriei au fost formulate diverse teorii, precum apariţia oamenilor-cyborg sau chiar preluarea totală a planetei de către roboţi. Chiar dacă aceste ipoteze încep să fie demonstrate treptat, viitorul nostru rămâne, însă, unul destul de nesigur.

Mai jos găsiţi cinci schimbări care vor avea loc asupra oamenilor în următorii ani:

5. Vârsta tot mai ridicată a persoanelor active sexual

Există mitul conform căruia persoanele înaintate în vârstă au o viaţă sexuală inexistentă. Nimic mai fals. Studii recente arată că tot mai mulţi indivizi sunt prolifici în această privinţă, pe o perioadă tot mai îndelungată de timp. Acest fapt se datorează selecţiei naturale, în urma căreia rămân indivizi cu o structură ADN din ce în ce mai rezistentă.

Specialişti în domeniul ştiinţelor neurologice au arătat că, de-a lungul timpului, omul a devenit din ce în ce mai activ sexual. Odată cu progresul fulminant al tehnologiei şi, deci, cu creşterea speranţei de vârstă, am început să fim activi sexual la o vârstă tot mai înaintată.

4. Este posibil să ni se dezvolte ţepi, iar dinţii vor fi mult mai uşor de înlocuit în felul acesta

Să nu ne imaginăm că vom arăta toţi precum Spyke, personajul din seria X-Men. Nicidecum. Totuşi, în interiorul cavităţii bucale este posibil să dezvoltăm o serie de ace asemănătoare celor ale peştelui fugu, care, deşi este extrem de toxic, este consumat, în mod cât se poate de inconştient, de japonezii amatori de senzaţii tari.

Cercetătorii Universităţii din Sheffield au găsit o oportunitate în procesul de creştere al acelor respectivei specii de peşti, pentru a remedia, în acest fel, problema căderii dinţilor la om. În acest sens, specialiştii cred că modul în care acele peştelui fugu se regenerează şi se solidifică ar putea fi transpuns la nivelul organismului uman. Astfel, singura structură osoasă a corpului nostru care nu se regenerează ar avea o şansă de a se înnoi.

3. Oamenii-roboţi

Este inevitabil să vorbim despre viitorul umanităţii fără a pune în ecuaţie importanţa pe care o are tehnologia. Aceasta este din ce în ce mai prezentă în vieţile noastre, iar, după părerea unora, ne-ar putea acapara întreaga existenţă.

Una dintre cele mai vehiculate teorii referitoare la viitorul nostru high-tech este cea a transformării minţii umane în adevărate super-computere. În acest fel, ne-am putea îmbunătăţi constant memoria prin transferarea de informaţii, în mod artificial, către creierul nostru. Internetul wirelless, prezent din ce în ce mai mult în vieţile noastre, va constitui singura noastră modalitate de a comunica, fără a mai fi nevoiţi să folosim limbajele clasice ale interacţiunii verbale şi nonverbale. Mai mult decât atât, au fost formulate ipoteze conform cărora umanitatea va fi înlocuită în mod complet de către roboţi, în următorii 100 de ani.

2. Vom putea alege structura genetică a copiilor noştri

Acest lucru este posibil chiar şi în zilele noastre, chiar dacă procedeul se află în primele faze de implementare. Dezbaterile au început încă din momentul în care se vehicula această idee. Putem vorbi de un precedent în acest sens o dată cu succesul primei inseminări in vitro, în anul 1978.
Discuţiile continuă mai ales pe tema moralităţii acestei tehnici. Va putea societatea să accepte astfel de oameni? Va exista o legislaţie privind reglementarea modului în care vor fi concepuţi copiii? Aceste întrebări îşi vor afla, cu siguranţă, răspunsul în timp.

1. Vom aparţine cu toţii aceleiaşi rase

Ne este atât de cunoscut fenomenul globalizării. Acesta tinde să cuprindă, încetul cu încetul, întreaga noastră existenţă şi, se pare, că nu se va mai sfârşi niciodată. Popularizarea ideii de egalitate se răspândetşe în toate domeniile. Astfel, diferiţi oameni de ştiinţă sugerează că, în viitor, nu numai drepturile şi obligaţiile noastre vor deveni egale, ci şi modul în care ne vom comporta şi vom arăta. Acest lucru este posibil, cred cercetătorii, prin faptul că rasele umane actuale se întrepătrund din ce în ce mai des, până în momentul în care se va forma o singură rasă, cu caracteristici biologice unice.

Sursa: Cacked

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De obicei, lumina accelerează lucrurile. Oamenii de știință tocmai au surprins-o făcând opusul
De obicei, lumina accelerează lucrurile. Oamenii de știință tocmai au surprins-o făcând opusul
În anii 1930, un bărbat a navigat 50.000 de kilometri într-un caiac, din Germania până în Australia
În anii 1930, un bărbat a navigat 50.000 de kilometri într-un caiac, din Germania până în Australia
Pentru prima dată, astronomii au detectat zahăr în spațiul interstelar
Pentru prima dată, astronomii au detectat zahăr în spațiul interstelar
Oamenii de știință testează un nou propulsor spațial care nu folosește combustibil, ci doar câmpul magnetic al Pământului
Oamenii de știință testează un nou propulsor spațial care nu folosește combustibil, ci doar câmpul magnetic al Pământului
Cercetătorii au aflat ce anume determină mărimea creierului la animale și nu este ce au crezut până acum
Cercetătorii au aflat ce anume determină mărimea creierului la animale și nu este ce au crezut până acum
Cum se protejau de Soare oamenii preistorici? Făceau aceștia cancer de piele?
Cum se protejau de Soare oamenii preistorici? Făceau aceștia cancer de piele?
Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau
Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau
Premieră istorică: Calculatoarele cuantice deschid calea către fuziunea nucleară
Premieră istorică: Calculatoarele cuantice deschid calea către fuziunea nucleară
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură