Home » Știință » Sunteţi de acord cu regenerarea creierului pacienţilor care sunt în moarte clinică? VIDEO

Sunteţi de acord cu regenerarea creierului pacienţilor care sunt în moarte clinică? VIDEO

Sunteţi de acord cu regenerarea creierului pacienţilor care sunt în moarte clinică? VIDEO
Publicat: 18.05.2016
Un experiment care doreşte cercetarea posibilităţii de regenerare a creierului pacienţilor aflaţi în moarte clinică a fost aprobat recent în SUA.

Studiul Reanima Advanced Biosciences va utiliza celule stem, injecţii de peptide şi stimularea nervilor pentru a inversa moartea cerebrală confirmată de un examen clinic sau de EEG.

Prima problemă a acestui studiu este definiţia morţii cerebrale, care implică sfârşitul ireversibil al funcţiei, iar dacă acest lucru poate fi vindecat, atunci pacienţii nu au fost niciodată în moarte cerebrală. Pentru o lungă perioadă de timp, lipsa respiraţiei şi a pulsului au fost considerate semnele distinctive ale morţii. Astăzi, însă, victimele care au suferit de hipotermie extremă sau de lipsă de oxigen, care nu au avut puls şi respiraţie timp de mai multe ore, pot fi reînviate (cu ajutorul unor intervenţii medicale complicate).

Există, însă, încă o problemă, mai gravă şi anume întrebarea etică. Acest fapt ar ajuta persoana decedată sau (presupunând că ideea funcţionează) să readucă la viaţă o nouă persoană.

Se presupune, în general, că identitatea personală implică o anumită formă de continuitate. În mare parte suntem nemulţumiţi de simpla supravieţuire corporală, trebuie să existe şi o persoană cu o anumită continuitate psihologică, de asemenea. Anume acest fel de continuitate explică consideraţiile filosofice cu privire la identitatea personală, deoarece acestea sunt cel mai adesea preocupate mai mult de metafizică decât de problemele de schimbare a personalităţii, pe dezordonarea radicală sau pe leziuni ale creierului.

În cel mai bun caz posibil, tratamentul Reanima îşi propune să restabilească în mod miraculos persoana declarată anterior ca fiind moartă. Ei ar recâştiga continuitatea psihologică completă, certificatul de deces ar fi anulat, iar persoanele vor continua vechea lor viaţă.

Ne putem imagina că tratamentul nu ar putea restabili complet creierul. Amintirile, personalitatea şi funcţiile pot fi amestecate, pierdute sau înlocuite cu un ţesut nou. O nouă persoană se va bucura de existenţă. Dar, în acest caz, nu ar exista nicio continuitate limitată sau psihologică. Ceea ce înseamnă că persoana originală nu va mai beneficia de o viaţă, ea ar fi cu adevărat moartă.

Ar avea sens să ne dorim un astfel de tratament dacă acesta ar ”face” oameni noi? Problema reală este datoria morală faţă de aceşti oameni noi care au mai trăit, dar nu mai sunt conştienţi că au mai trăit, anume atunci apare factorul de îngrijire a acestor persoane.

Deci, această cercetare merită făcută? Aceasta poate ajuta oamenii de ştiinţă să afle mai multe despre neuro-regenerare, care este din punct de vedere ştiinţific şi medical util. Dar aceasta este încă teoretic şi este puţin probabil să fie de succes.

Sursa: IFL Science

Vă recomandăm şi aceste articole: 

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia operațională, își continuă demersurile de  implementare a unei strategii integrate de dezvoltare
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia ...
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de ...
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?