Home » Știință » Se pot anticipa tornadele? Cum se explică vremea neobişnuită din România, din ultimele zile

Se pot anticipa tornadele? Cum se explică vremea neobişnuită din România, din ultimele zile

Se pot anticipa tornadele? Cum se explică vremea neobişnuită din România, din ultimele zile
Publicat: 10.05.2017
România este afectată în aceste zile de ploi, furtuni, grindină şi o răcire a vremii, după ce în urmă cu doar câteva zile am avut parte de temperaturi generoase, de peste 25-27 de grade, în unele regiuni ale ţării. Cum se explică această instabilitate atmosferică din ultima perioadă, cât de serioase sunt articolele de presă care anunţau recent tornade şi alte fenomene extreme în această parte a Europei şi cum va arăta vara anului 2017?

Roxana Bojariu, de la ANM, a declarat pentru Rfi că “luna mai este cea mai instabilă lună de primăvară şi una din cele mai instabile luni din an, întrecută doar de luna iunie, dacă vorbim din perspectiva climatologului. Climatic vorbind, e normal să avem astfel de fenomene în această perioadă, dar e adevărat că amploarea lor depăşeşte totuşi amploarea fenomenelor de acest tip cu care ne-am obişnuit cu câteva decenii înainte”.

Tornade în România?
 
Unele site-uri din România au publicat recent o ştire în care experţii de la AccuWeather avertizau asupra producerii unor fenomene extreme, precum tornadele, în această parte a Europei. Sunt corecte acele previziuni? “O predicţie a tornadelor este legată de scara lor spaţială foarte fină (…). A face predicţie pe baza ieşirilor de la modelele numerice a acestor fenomene foarte fine nu este o abordare foarte riguroasă. Poţi să estimezi că ai ingredientele pentru a se putea produce o astfel de tornadă, ingrediente teoretic prezente, dar acest lucru nu este echivalent cu o prognoză de tornadă, în nici un caz (…). 
 
Citeşte continuarea pe Rfi
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Adevărul despre Peaky Blinders: cât de diferită era banda din Birmingham față de cea din serial
Adevărul despre Peaky Blinders: cât de diferită era banda din Birmingham față de cea din serial
Ce poate spune felul în care faci ordine despre personalitatea ta
Ce poate spune felul în care faci ordine despre personalitatea ta
De ce o singură critică îți rămâne în minte mai mult decât zece complimente. Ce spune psihologia despre biasul negativității
De ce o singură critică îți rămâne în minte mai mult decât zece complimente. Ce spune psihologia despre biasul negativității
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră din România
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră ...
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări
Este nevoie să-ți „detoxifici” scalpul? Când poate fi utilă o curățare în profunzime
Este nevoie să-ți „detoxifici” scalpul? Când poate fi utilă o curățare în profunzime
De ce a renunțat o jurnalistă la podcasturi: „Mi-am dat voie să las mintea să rătăcească”
De ce a renunțat o jurnalistă la podcasturi: „Mi-am dat voie să las mintea să rătăcească”
Somnul de recuperare din weekend ar putea proteja inima. Cât este prea mult?
Somnul de recuperare din weekend ar putea proteja inima. Cât este prea mult?
Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar”
Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar”
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
Duminica de altădată: ziua în care nu trebuia să faci nimic
Duminica de altădată: ziua în care nu trebuia să faci nimic
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?
Veninul de scorpion, cercetat ca posibilă sursă pentru noi tratamente ale bolilor hepatice
Veninul de scorpion, cercetat ca posibilă sursă pentru noi tratamente ale bolilor hepatice
Pământul nu este deloc o anomalie cosmică, indică noi simulări
Pământul nu este deloc o anomalie cosmică, indică noi simulări