Jupiter are ”personalitate dublă”. Astronomii au descoperit o ciudăţenie surprinzătoare a câmpului magnetic al gigantului gazos

10 09. 2018, 19:00

Câmpul apare ca o brazdă largă peste emisfera nordică a lui Jupiter şi reintră în planetă atât în jurul polului sudic, cât şi într-un loc concentrat aflat puţin la sud faţă de ecuator, scrie Science News.

„Am fost surprinşi de descoperire”, a precizat coautoarea studiului publicat pe 6 septembrie în Nature, Kimberly Moore, de la Universitatea Harvard.

Savanţii au putut analiza îndeaproape câmpul magnetic al gigantului gazos mulţumită sondei spaţiale Juno a NASA. Moore şi colegii săi au creat hărţi care detaliază cum apare câmpul magnetic prin calcularea modului în care se extinde, la circa 10.000 de kilometri sub vârfurile norilor.

Rezultatele „complică înţelegerea noastră cu privire la interiorul lui Jupiter”, a precizat Moore. Magnetismul planetar apare de la fluidele capabile să conducă electricitatea. Simulările clasice cu privire la modul în care aceste fluide generează magnetismul pot explica doar că acest câmp seamănă cu cel al Terrei (şi al altor planete din Sistemul Solar). „Personalitatea dublă” a lui Jupiter este mai dificil de explicat.

O posibilitate ar fi aceea că temperatura şi presiunea extremă de lângă miezul lui Jupiter creează un amestec de rocă şi gheaţă dizolvate parţial în hidrogen metalic lichid. Aici, întrepătrunderea straturilor turbulente pot genera un câmp magnetic convolut.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Astronomii au aflat cum s-a format Jupiter, iar gigantul gazos a avut unele „tulburări de creştere”

Misterul caracteristicilor colorate din atmosfera lui Jupiter a fost rezolvat

FOTO Interiorul planetei Jupiter a fost suprins într-o imagine fără precedent

GALERIE FOTO. Frumuseţea lui Jupiter a putut fi văzută pentru prima dată la rezoluţie mare. Misiunea Juno a NASA a realizat cele mai spectaculoase imagini cu gigantul gazos de până acum